Primul-ministru al Marii Britanii se pregateste sa-si restructureze cabinetul dupa infrangerea suferita in alegerile locale. Blair l-a concediat deja pe ministrul Afacerilor Externe, Jack Straw, si pe ministrul de interne, Charles Clarke.

Ministrul de Interne, Charles Clarke, este considerat responsabil pentru slaba organizare a alegerilor din Marea Britanie. Jack Straw a fost inlocuit de Margaret Beckett, care a condus Departamentul de Mediu, Afaceri Rurale si Produse Alimentare. Este prima femeie in functia de ministru de externe.

Restructurarea vine sa demonstreze ca Blair se poate impune actualului sau cabinet dupa saptamani intregi de campanie negativa si scandaluri.

Ultimele rezultate ale alegerilor arata ca Laburistii au pierdut mai mult de 250 de consilieri in urma scrutinului care a avut loc joi.

Circa 4.360 de functii din cadrul a 176 de consilii au fost miza alegerilor locale care s-au desfasurat in regatul britanic, potrivit BBC.

Conservatorii sunt marii castigatori ai alegerilor locale britanice, care au inregistrat cel mai bun rezultat al lor din 1992. Rezultatele Liberal-Democratilor au fost destul de modeste.

Partidul National Britanic si-a dublat consilierii castigand 11 din locurile laburistilor la Barking. Partidul Verzilor a castigat si el cateva locuri.

Blair intentioneaza sa-si reorganizeze cabinetul si astazi urmeaza sa anunte care vor fi schimbarile pe care le va face. Sondajele ii situeaza pe Conservatori in frunte cu un procent de 40%, urmati de Liberali-Democrati cu 27% si de marii infranti ai acestor alegeri, Laburistii, cu 26%. Participarea la vot a fost de 36%, cu 3% mai putin decat in 2004.