Diferentele dintre clauzele contractuale continute de ofertele societatilor de leasing sunt exclusiv de formulare.

Legislatia leasingului in Romania este reprezentata de prevederile OG nr. 51/1997, ordonanta care, dupa ce a suferit mai multe modificari, a fost republicata, pentru ca apoi sa fie din nou modificata si completata. Referiri la contractul de leasing exista si in alte acte normative ce privesc, in general, tratamentul fiscal, contabil si vamal al operatiunilor de leasing.

Chiar daca, in general, modificarile suferite de OG nr. 51/1997 au fost pozitive, ele nu au rezolvat nici pe departe toate problemele pe care le ridica operatiunile de leasing, legislatia romana a leasingului putand fi caracterizata cel putin ca fiind lacunara si perfectibila.

Ea permite si chiar incurajeaza uneori, prin dispozitiile sale, o serie de abuzuri ale societatilor de leasing romane (finantatorilor) in detrimentul clientilor (utilizatorilor). Despre aceste abuzuri si despre clauzele nelegale din contractele de leasing ne vorbeste avocat Roxana Eftimie, Partener la Societatea de Avocatura Sova & Partners.

In Romania, nu se pune problema unei alegeri reale a consumatorului, bazata pe avantajele conferite de clauzele contractuale, intre diversele societati de leasing.

Aparent, clauzele contractuale continute de ofertele societatilor de leasing de pe piata romaneasca sunt diferite, in realitate insa, la o citire atenta, diferentele sunt exclusiv de formulare, efectele finale ale acestora fiind identice.

Cine doreste sa contracteze un leasing financiar pentru un autoturism, de exemplu, si analizeaza in acest scop ofertele mai multor societati romane de leasing nu face decat sa constate similaritatea conditiilor oferite de acestea si faptul ca devine nerelevant cu care dintre ele ajunge sa incheie contractul de leasing.

Conditiile oferite apar la fel de impovaratoare si, pe alocuri, chiar abuzive. Calculul redeventelor si al celorlalte taxe conduce la cifre sensibil egale.

In general, criteriul de alegere il reprezinta societatea de leasing cu care colaboreaza in mod obisnuit dealerul sau furnizorul bunului.

Clientul este instiintat de la bun inceput ca oferta societatii de leasing nu este negociabila, astfel incat totul se reduce la o decizie unica - isi asuma sau nu clientul riscul? Pentru ca exista riscuri, nu putine, si nici minore!

Ne punem intrebarea fireasca daca nu cumva diferentele de formulare din contractele de leasing uzitate de finantatorii romani sunt doar o incercare de a ascunde fixarea concertata a conditiilor comerciale oferite care, in cele din urma, a condus la o diminuare accentuata a concurentei pe piata leasingului din Romania si la o transformare a contractului de leasing intr-un contract de adeziune.

Apreciem ca sunt destule elemente care sa justifice autosesizarea Consiliului Concurentei, in calitate de unica autoritate competenta in domeniu, pentru deschiderea unei investigatii referitoare la posibila incalcare de catre societatile de leasing din Romania a prevederilor Legii concurentei nr. 21/ 1996.

O astfel de investigatie ar releva multe aspecte foarte interesante si nelegale in activitatea societatilor de leasing si ar putea conduce la crearea unei piete cu adevarat concurentiale in domeniul leasingului, in interesul consumatorilor si chiar al participantilor la aceasta.

Valoarea finantata inferioara costului de achizitie

Spre deosebire de credit, esenta leasingului este asigurarea finantarii integrale a unei investitii, asadar a intregului cost de achizitie al bunului obiect al contractului.

Toate societatile de leasing din Romania pretind clientilor lor plata unei sume cu titlu de avans, si aceasta anterior achizitionarii bunului ce face obiectul leasingului. In aceste conditii, valoarea finantata devine inferioara costului de achizitie al bunului, reducandu-se cu avansul platit de client, cu care acesta practic se autofinanteaza.

Aceasta practica porneste de la caracterul lapidar al legislatiei leasingului. OG nr. 51/1997 nu prevede nimic referitor la valoarea finantata, momentul achizitiei bunului de catre finantator sau la perceperea unui avans in cazul operatiunilor de leasing.

Ea se limiteaza sa reglementeze plata unor rate de leasing periodice si modalitatea de calcul al acestora (cota-parte din valoarea de intrare a bunului).

Avand in vedere ca leasingul se deosebeste de credit tocmai prin faptul ca e menit sa asigure finantarea persoanelor care nu dispun de fonduri proprii sau atrase (credite) pentru achizitionarea bunului, consideram ca se impune reglementarea clara a acestui aspect in legislatia leasingului, astfel incat consumatorii sa poata contracta un leasing si fara plata unui avans sau cu plata unui avans foarte mic in raport cu valoarea contractului.

Impunerea garantiilor suplimentare

Ceea ce este caracteristic contractelor de leasing, in opozitie cu contractele bancare, este si faptul ca principala garantie a finantatorului este insusi dreptul de proprietate asupra bunului ce constituie obiect al contractului de leasing, nefiind nevoie de garantii suplimentare. Mai mult, contractul de leasing poate constitui titlu executoriu.

Totusi, majoritatea societatilor de leasing pretind garantii suplimentare, fie sub forma girantilor, fie sub forma de bilete la ordin in alb sau garantii bancare abstracte. Aceasta reduce mult din flexibilitatea caracteristica a contractului de leasing, care in mod normal il face preferabil contractelor de credit.

Problema nu poate fi rezolvata decat printr-o interventie legislativa care sa limiteze garantiile solicitate de finantatori la incheierea contractelor de leasing.

Obligarea la penalitati nedatorate

Toate societatile de leasing impun, prin conditiile generale de acordare a leasingului, stingerea mai intai a penalitatilor de intarziere, a dobanzilor, a altor cheltuieli decurgand din derularea contractului si abia la sfarsit a ratelor de leasing.

Nu ar fi nicio problema daca societatile de leasing ar emite facturi pentru acestea, in absenta lor clientul neavand posibilitatea, conform legii contabile, sa le stinga prin plati cu destinatie precisa. Problema se ridica in special in ceea ce priveste penalitatile de intarziere, pe care societatile de leasing le calculeaza automat prin utilizarea unui program informatic.

Deoarece nu se emit facturi de penalitati, clientul nu are decat posibilitatea sa a-chite rata de leasing. Prin stingerea mai intai a penalitatilor restante si a-bia apoi a ratei de leasing, clientul ramane in permanenta cu restante la plata si, implicit, obligat la plata de penalitati pe care, practic, nu le datoreaza.

In acest mod, prin intermediul unei practici abuzive si pe fondul unui vid legislativ in domeniu, societatile de leasing obtin venituri importante care, in opinia noastra, nu sunt legale.

Articol integral in Saptamana Financiara