Cand imaginea omului politic primeaza, in locul legilor economiei se aplica legile lui Murphy.
Numarul companiilor in faliment a crescut, anul trecut, cu 61% fata de anul 2004, ajungand la 3.171 de societati, o treime din firme provenind din domeniul comertului, arata un studiu realizat de Coface Romania. De asemenea, numarul companiilor in reorganizare judiciara s-a redus cu 85%, de la 1.011 la 156.
Iar daca alaturi de companiile in faliment si cele in reorganizare judiciara, se adauga firmele a caror procedura de faliment a fost inchisa din lipsa de active, numarul agentilor economici afectati de insolventa s-a ridicat anul trecut la 3.582.
Potrivit lui Cristian Ionescu, directorul general al Coface Romania, comertul a ramas, la fel ca in 2004, sectorul cu cel mai inalt grad de risc din cauza "concentrarii veniturilor catre marii retaileri de tip hipermarket, supermarket, cash & carry si complexuri comerciale de tip mall".
Nu marimea conteaza
Asadar, anul trecut numarul de falimente a crescut spectaculos. Daca e sa comparam rata insolventei din Romania (0,7%) cu cea vazuta la membrii estici ai UE, numai in Ungaria se observa un procentaj mai mare (1,8%).
Inseamna ca, in sfarsit, bolnavii cronici ai economiei, aceia care molipsesc companiile viabile cu datorii neachitate si le constrang sa se imprumute de la banci la dobanzi inalte, se pregatesc sa iasa din joc.
S i totusi nu-i deloc asa. Trei mii de falimente, cu un sfert de procent peste media est-europeana, e numai o frectie la picior de lemn. Hai sa ne uitam si invers, nu la varful topului, ci in subsolul acestuia. Cei mai putini faliti provin din energie, minerit, metalurgie, industria de masini si echipamente.
In schimb, pe lista marilor datornici la bugetul de stat stau neclintite, in administrare speciala, Tractorul, FEPA Barlad, Nicolina Iasi, Rulmentul Brasov si multe altele.
Cu alte cuvinte, uzinelor-fanion ale tarii continua sa li se faca respiratie gura la gura. In schimb, dau faliment intreprinderile mici si mijlocii - motorul economiei. Iata un dublu efect negativ. Pe de o parte, somajul se transforma in povara fiscala.
De cealalta parte, cei mici, la care singurele cai de a-si maximiza profiturile sunt reinvestirea, flexibilitatea si factorii motivationali, cad prada monopolurilor, duopolurilor si cartelurilor. In SUA, cea mai liberala piata din lume, peste 90% din PIB se creeaza in sfera IMM, la noi doar 50%. Dar cui ii pasa?!
Intr-adevar, nu e mare filosofie ca, intr-o tara bogata, cativa birocrati sa concentreze banii contribuabililor in mana statului, dupa care sa inaugureze obiective grandioase in sclipiri de blituri si sunet de fanfara. Dupa cum e mult mai comod sa coordonezi 10-20 de companii-fanion, decat 1.000-2.000 de intreprinderi mici si mijlocii.
Si e mult mai simplu, din punct de vedere functionaresc, sa ai o tara dominata de mari producatori, mari importatori, mari distribuitori. Dar, la urma, ce sa vezi? In loc sa se concureze furnizorii, asa cum scrie in cartile de capitalism clasic, se concureaza cumparatorii, clientela face coada la ofertele speciale ale marilor magazine.
Maretia socialismului, grandomania raportarilor macroeconomice nu au cum sa fie inlocuite cu eficienta si succesul capitalismului, decat pe seama dinamismului, pe care doar intreprinderile mici si mijlocii il pot imprima. Avantajele acestor companii, care nu impresioneaza ochiul, precum concernele cu mii de angajati, deriva din factorii motivationali.
Ele nu se pot organiza in grupuri de presiune. Deciziile se iau rapid. Nu se poarta o batalie nesfarsita cu sindicatele. In economiile in care numarul intreprinzatorilor este mare, cel al functionarilor e mic. Dar cel mai important castig este ca acela care alege furnizorul este clientul, nu invers.
Legile economiei vs legile lui Murphy
In fine, Leszek Balcerowicz, unul dintre putinii economisti din Est cu succese unanim recunoscute international, spunea ca "trebuie renuntat la mitul marilor companii, asa-numitii campioni nationali, care au atat de mult succes, incat trebuie subventionati pentru a rezista".
Numai ca, atunci cand imaginea omului politic primeaza, cand are nevoie sa taie panglici inaugurale in lumina reflectoarelor, in locul legilor economiei se aplica legile lui Murphy: „Un elefant este un soarece construit conform indicatiilor guvernului". Manifestarea practica a celor spuse e ca in Romania functioneaza 540.000 de firme, in Polonia - de sase ori mai multe: 3.300.000.
Dar pana si bulgarii, care-s jumatate cat noi ca teritoriu si o treime ca populatie, tot au 360.000 de companii. Ce sa mai discutam de slovaci (434.000), unguri (440.000) sau cehi (700.000)...
Apropo de polonezi, ei au ajuns la concluzia ca investitiile marilor firme de retail nu sunt vitale, fiindca pot sa fabrice si ei ce le aduc hipermarketurile din afara cu titlu de oferta speciala. N-au nevoie ca aceste importuri sa fie finantate de structuri bancare gigant.
Dar vor, in schimb, sa aiba piete concurentiale si fluxuri investitionale, de aceea se gandesc sa elimine impozitele pe dobanzi si castiguri de capital. Si majorarea dobanzii de referinta de catre Banca Centrala Europeana ii deranjeaza, fiindca le scumpeste finantarea, iar ei vor sa se dezvolte.
