In anul 2002, TIFF-ul se lansa ca primul festival international competitiv de lung metraj din Romania. Mai exact, 12 filme de lung metraj, de regula, din tot atatea tari, formau sectiunea numita Competitie. La finalul festivalului, in Gala de Decernare a Premiilor TIFF, unul din ele se transforma in castigatorul Trofeului Transilvania.

De atunci si pana la aceasta a cincea editie a Festivalului International de Film Transilvania, regulile Competitiei au ramas aceleasi: in sectiunea respectiva sunt selectate filme de debut, sau cel mult, al doilea lung metraj al unui regizor.

Aici intervine misiunea Juriului TIFF. Pe parcursul celor zece zile de festival, membrii acestui juriu vor viziona, analiza, discuta si, la final, acorda Trofeul Transilvania - anul acesta in valoare de 10 000 EUR - celui mai bun film din Competitie, cat si premiile pentru Cea mai buna regie, Cea mai buna interpretare si Cea mai buna imagine.

Cei cinci membri ai Juriului confirmati pentru TIFF 2006 sunt: regizorul Radu Mihaileanu, actrita Anamaria Marinca, istoricul si criticul de film David Robinson, regizorul Kornel Mundruczo si directoarea Centrului Islandez de Film Laufey Gudjónsdóttir.

In 1998, publicul european a descoperit talentul lui Radu Mihaileanu prin Train de Vie, film premiat, printre altele, cu Premiul Publicului la Festivalul de Film de la Sundance si cu Premiul FIPRESCI la Venetia.

In 2006, la inceput de iunie, Mihaileanu revine in Romania pentru prima oara dupa succesul inregistrat cu ultimul sau film Va, Vis et Deviens, castigator al Premiului César pentru Cel mai bun scenariu, semnat de el impreuna cu Alain-Michel Blanc.

Una din serile TIFF va fi dedicata proiectiei filmului si intalnirii publicului clujean cu Radu Mihaileanu, devenit unul din regizorii de marca ai Frantei, si scenaristul sau.

Alaturi de celebrul regizor, in Juriul TIFF 2006 va fi prezenta actrita Anamaria Marinca, revelatia criticii de film in seara decernarii trofeelor BAFTA 2005, de unde Anamaria a plecat castigatoare. Rolul ei din mini-seria TV Sex Traffic a transformat-o in prima actrita din Romania, castigatoare a unui valoros frofeu BAFTA pentru Cea mai buna actrita.

Anul trecut publicul de la TIFF a putut sa o urmareasca in Sex Traffic, proiectat in premiera la Cluj, ea fiind prezenta la festival ca invitat de onoare TIFF.

Anul acesta Anamaria va urmari atent jocul actorilor din cele 12 filme aflate in Competitie, pentru ca, la final, alaturi de ceilalti membri ai juriului sa hotarasca cine a fost cel mai bun. Un rol care « o incanta si o onoreaza », recunoaste ea.

Celor doi romani din Juriul TIFF li se vor alatura si trei membri straini. Ca si in cazul Aneimaria, regizorul ungur Kornel Mundruczo va schimba anul acesta postura de invitat TIFF cu cea de jurat. Anul trecut, filmul sau, Johanna, a fost prezentat la TIFF inaintea unui lung periplu prin festivaluri internationale.

Kornel are o relatie aparte cu tara noastra, alegand Delta Dunarii ca locatie pentru cel mai recent film al sau, intitulat chiar Delta.

Renumitul critic si istoric de film britanic David Robinson, al patrulea membru al Juriului, este cel a carui biografie dedicata lui Chaplin a inspirat filmul omonim al lui Richard Attenborough cu Robert Downey Jr in rolul principal. Celebra sa carte, Chaplin - His Life and Art, publicata in 1985, a stat la baza scenariului.

Robinson este un expert in istoria filmului, printre titlurile care ii poarta semnatura numarandu-se si Hollywood in the Twenties (1968) si World Cinema (1973), si tot el conduce de multa vreme cel mai renumit festival de film mut din lume, Giornate del cinema muto, Pordenone, Italia.

Filmele islandeze au ocupat un loc aparte in selectia TIFF de-a lungul celor patru ani de existenta. Mai mult decat atat, in 2003 Trofeul Transilvania a plecat in mainile regizorului Dagur Kari direct in Islanda. Filmul sau Noi, Albinosul a devenit, mai apoi, unul din filmele preferate ale publicului romanesc, fiind distribuit pe marile ecrane din Romania.

Astfel, organizatorii TIFF au apelat la experienta in domeniu a directoarei Centrului Islandez de Film, Laufey Gudjónsdóttir, pentru a analiza filmele Competitiei in calitate de membru al Juriului TIFF 2006.

In cadrul editiei cu numarul 5 a festivalului, publicul de la Cluj va avea motive duble de bucurie si, totodata, emotie, Romania fiind reprezentata in Competitie de doua productii autohtone : Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii, regia Catalin Mitulescu si A fost, sau n-a fost ?, regia Corneliu Porumboiu.

Emotiile incep sa creasca de la mijlocul lunii mai, pentru ca cele doua debuturi in lung metraj vor fi mai intai prezentate la Cannes in sectiunile Un Certain Regard, respectiv Quinzaine des Realisateurs. Anul trecut, castigatorul roman de la Cannes, Moartea domnului Lazarescu pleca si de la Cluj cu cinci premii, printre care si cel pentru Cea mai buna regie, acordat lui Cristi Puiu.

Anul acesta, cele doua productii romanesti se vor intrece cu zece filme, unele prezentate si premiate in festivaluri internationale recente, altele in premiera internationala. Iata care sunt cei 10 contracanditati ai romanilor la TIFF 2006 :

El Aura, Argentina - regia Fabian Bielinsky

Tzameti, Franta-Georgia - regia: Gela Babluani

Festivalul de la Sundance 2006 - Marele Premiu al Juriului

Venetia 2005 - Premiul Luigi De Laurentiis

A Soap, Danemarca - regia: Pernille Fischer Christensen

Festivalul de Film de la Berlin 2006 - Ursul de Argint si Premiul de debut

The Yacoubian Building, Egipt - regia: Marwan Hamed

Prezentat in cadrul sectiunii Panorama la Festivalul de Film de la Berlin

Ode to Joy, Polonia - regia: Maciej Migas, Jan Komasa, Ana Kazejak-Dawid

Aislados, Spania - regia: David Marquez. Premiera internationala.

Viva Zapatero, Italia - regia : Sabina Guzzanti

European Film Awards - nominalizat pentru Cel mai bun documentar

Story of Disenchantment, Mexic - regia: Felipe Gomez si Alejandro Valle

Douches froides, Franta - regia : Antony Cordier

Taxidermia, Ungaria - regia: Gyorgy Palfi

Cel mai bun film maghiar in cadrul Saptamanii filmului maghiar 2006

Multi dintre realizatorii filmelor din Competitie, regizori, actori si producatori, vor fi prezenti la Cluj pentru a raspunde intrebarilor atat publicului, in sesiunile de Intrebari si raspunsuri dupa terminarea filmului, cat si presei acreditate in cadrul conferintelor de presa TIFF.