MM suspendat 6 luni, Iacob doua etape

de     Onlinesport.ro
Marţi, 9 mai 2006, 0:00



Comisia de Disciplina a LPF a hotarat luni seara sa il suspende de Mihai Stoica pentru o jumatate de an, dupa incidentele de la Bistrita. Iata detalii de la sedinta de luni, in care oficialii Stelei nu au venit, fiind reprezentantii de un avocat.

Mihai Stoica a avut altercatii cu seful jandarmilor si l-a blestemat pe Jean Padureanu, caruia i-a spus ca vrea sa il vada mort.

MM a primit si o amenda de 1.000 de euro.

Victoras Iacob a spart un geam si s-a certat cu adversarii, primind doua etape de suspendare.

Comentati pe forum suspendarea lui MM!

Comisia de Disciplina a prezentat public raportul suplimentar intocmit de observatorul de joc la finalul partidei de la Bistrita, raportul organelor de ordine, mentiunile raportului de arbitraj, memoriul inaintat de presedintele Gloriei, Jean Padureanu, precum si raportul Comisiei de control si disciplina a UEFA, reflectand decizia definitiva,

luata in 26 aprilie, de a-l suspenda pentru urmatorul meci pe Mihai Stoica.

In raportul observatorului se mentioneaza ca, dupa ce a fost eliminat, Victoras Iacob a dat cu pumnul intr-un geam si a suferit mai multe plagi, dar si ca Mihai Stoica a refuzat sa semneze foaia de arbitraj intocmita dupa joc.

De asemenea, printre mentiunile raportului de arbitraj s-a specificat faptul ca Mihai Stoica le-a strigat arbitrilor dupa meci:

"Din cauza voastra am pierdut campionatul", in timp ce in raportul organelor de ordine se arata ca oficialul stelist a fortat cordonul de ordine pentru a patrunde in cabina arbitrilor, carora le-a adresat injurii, dar si ca nu a incercat sa-l loveasca pe seful Inspectoratului Judetean de Jandarmi Bistrita, colonelul Ionel Ciumuca.

FC Steaua a fost reprezentat la sedinta de luni a Comisiei de Disciplina de avocatul Catalin Ciubota, fapt ce a starnit nemultumirea reprezentantului clubului Gloria, directorul general Ioan Horoba.

Oficialul bistritean a acuzat gruparea din Bulevardul Ghencea de lipsa de respect, pentru faptul ca nici un membru al conducerii FC Steaua nu s-a prezentat la Comisia de Disciplina, in timp ce el s-a deplasat 500 de kilometri pentru a fi prezent.

La finalul meciului Gloria Bistrita - Steaua, scor 1-0, din etapa a XXVI-a a Diviziei A, oficialii stelisti au criticat dur maniera de arbitraj a brigazii conduse la centru de Ionica Serea. Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica a incercat sa intre in vestiarul arbitrilor, pentru a le cere socoteala, insa a fost impiedicat de fortele de ordine.

In busculada creata, Stoica a avut un schimb de replici cu presedintele bistritean si cu seful jandarmilor, carora le-a adresat injurii si pe care i-a amenintat. In urma acestui incident, Mihai Stoica a fost sanctionat contraventional pentru ultraj, cu suma de o mie de lei.

Un alt incident produs la finalul meciului i-a avut in prim plan pe jucatorii stelisti Victoras Iacob si Mirel Radoi, care au fost transportati la Spitalul Judetean Bistrita-Nasaud cu plagi deschise la antebratul drept, dupa ce au lovit cu pumnii in cateva geamuri si au fost taiati de cioburile rezultate.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


103 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by