Tigarile s-au scumpit mai putin decat anuntasera initial producatorii datorita concurentei acerbe de pe piata. Preturile anuntate de unii producatori au stricat serios calculele celorlalti, astfel ca toti au fost nevoiti, pana la urma, sa preia o parte din costurile noii accize.

Prima lista de preturi a fost publicata miercurea trecuta, de Philip Morris. Chiar daca „tonul" la majorarile de preturi a fost dat de aceasta companie, Peter Imre, Director Corporate Affairs la Philip Morris, are un singur raspuns la intrebarile referitoare la preturile tigarilor: „Nu comentez".

De ieri, tigarile produse Philip Moris si British American Tobacco (BAT), firmele cu cele mai mari cote de piata, s-au scumpit cu circa 5.000 de lei pe pachet. Tigarile produse de Japan Tabacco International (JTI) - firma care este pe locul al treilea pe piata - se scumpesc de astazi cu 5.000-7.000 de lei pe pachet.

BAT liciteaza mai mult

Initial, BAT a inregistrat la Ministerul Finantelor majorarea preturilor cu 8.000 de lei, dar intre timp competitia a anuntat cresteri de 5.000 de lei, povesteste Adrian Popa, Director Corporate Affairs la BAT. „Ne-am aliniat si noi", adauga acesta.

Preturile abia majorate nu vor avea insa viata lunga. „Va fi o crestere treptata a preturilor. Diferenta va fi recuperata in perioada urmatoare, pana la 1 iulie", mai spune Popa.

„Nu puteam sa nu tinem cont"

Un alt producator care intentiona sa mareasca preturile cu mult mai mult decat a anuntat este JTI. „Noi ne-am fi dorit foarte tare sa majoram cu cat trebuie, dar nu puteam sa nu tinem cont de ce au facut ceilalti", afirma Gilda Lazar, Director Corporate Affairs la JTI.

Citeste articolul complet in EVZ