Raportul din 16 mai privind aderarea Romaniei si Bulgariei la UE ar putea recomanda aderarea celor doua tari in 2007, in 2008 sau in 2007 cu unele conditii, afirma un purtator de cuvant al Comisiei Europene citat de agentiile internationale de presa.

Oficialul european a declarat ca exista trei variante care pot fi luate in calcul in ceea ce priveste raportul Comisiei privind aderarea Romaniei si Bulgariei programat pentru 16 mai.

Prima ar fi aderarea celor doua tari la Uniune la inceputul lui 2007, a doua varianta ar fi ca raportul sa recomande aderarea Romaniei si Bulgariei la inceputul anului 2008 iar o a treia ar putea exprima "vointa" ca acestea sa adere in 2007, insotita de conditii, astfel incat cele doua tari sa accelereze reformele.

Purtatorul de cuvant a refuzat sa precizeze daca cel de-al treilea scenariu, considerat tot mai probabil de unele surse europene, va persupune amanarea cu cateva luni a deciziei definitive privind data aderarii. Surse europene au sugerat ca decizia ar putea fi luata in toamna acestui an.

In acelasi timp, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat, marti, ca in 16 mai Comisia va lua o decizie clara privind data aderarii Romaniei si Bulgariei la UE, fie la inceputul anului 2007, fie la inceputul anului 2008.

Declaratiile lui Barroso cresc suspansul cu doar cateva zile inainte ca raportul lui Olli Rehn privind stadiul pregatirii celor doua tari sa fie prezentat in fata eurodeputatilor, la Strasbourg.

In timp ce autoritatile bulgare s-au aratat iritate de aceasta posibila decizie si au cerut oficialilor UE sa nu-i trateze pe bulgari ca cetateni de mana a doua, ministrul roman de externe, Razvan Mihai Ungureanu, s-a aratat optimist.