Stadionul Santiago-Bernabeu a arborat culoarea alba in momentul intrarii jucatorilor echipei Real Madrid pe teren in semn de omagiu pentru numarul 5, francezul Zinedine Zidane, care a disputat duminica la Villareal ultimul sau meci de fotbal pe celebra arena.

Acompaniati de imnul oficial al clubului ("Hala Madrid"), cei aproximativ 80.000 de suporteri s-au ridicat in picioare si au afisat postere reprezentand tricoul coordonatorului de joc francez.

Chiar inainte de debutul partidei, un montaj care retrasa principalele etape parcurse de Zidane la Real Madrid a fost difuzat pe doua ecrane uriase ale stadionului.

In momentul anuntarii componentei echipei de catre speaker-ul stadionului, numele lui Zidane a produs cel mai mult zgomot in tribunele stadionului Santiago Bernabeu.

Zidane, care a fost foarte emotionat, nu a stat de vorba cu presa dupa incheierea meciului, el evitand pana si camerele de filmat ale postului Canal+, televiziune la care si-a anuntat la sfarsitul lunii aprilie retragerea din activitate dupa Cupa Mondiala din Germania.