Plecind de la studii de piata realizate in 2005 de reteaua BBDO la nivel mondial, agentia Graffiti BBDO a efectuat, la sfirsitul anului trecut, in parteneriat cu firma de cercetare Mercury Research, un studiu local pe un esantion de abonati cu virste intre 15 si 20 si 30 si 35 de ani ai retelelor de telefonie mobila Orange si Connex.

Rezultatele au aratat ca romanii sint foarte atasati de mobilele lor. Astfel, peste 90% dintre posesori isi tin telefonul mobil deschis in permanenta, calificindu-l drept un canal de comunicare one-to-one extrem de eficient si necostisitor.

Datele cercetarii releva, de asemenea, importanta pe care romanii o acorda telefonului mobil ca instrument. Astfel, pentru 41,5% dintre conationali, telefonul mobil reprezinta gadget-ul pe care l-ar pastra in cazul in care ar fi obligati sa decida asupra unui singur obiect din categoria electronicelor.

Totodata, studiul Graffiti BBDO arata ca peste 54% dintre cei chestionati au primit, macar o data, un mesaj promotional pe telefonul mobil, 27,5% declarind ca au dat curs mesajului. De asemenea, 71% dintre respondenti declara ca sint de acord sa primeasca mesaje promotionale pe mobil, ratele de raspuns fiind direct dependente de creativitatea si de atractivitatea mesajului.

Prin urmare, din perspectiva comunicarii publicitare, a devenit tot mai vital ca firmele sa ia in discutie acest instrument de comunicare.

Cum e la altii

Dupa cum piata de telefonie mobila din Romania mai are inca de crescut pina a ajunge la nivelul celei din tarile dezvoltate, si folosirea acesteia ca si purtator de reclama este mai redusa la noi fata de celelalte tari.

Articol integral in Cotidianul