Rata a inflatiei de 0,42 la suta in aprilie

de     HotNews.ro
Miercuri, 10 mai 2006, 0:00



Rata inflatiei in luna aprilie a fost de 0,42 la suta, dublu fata de luna martie, a anuntat miercuri Institutului National de Statistica. In schimb, inflatia nationala a scazut in aprilie la 6,92 la suta, fiind pentru prima data cind aceasta scade sub sapte procente din 1990 incoace.


In primele trei luni ale anului rata medie lunara a inflatiei a atins nivelul de 0,5 la suta, fata de 0,9 la suta in perioada similara a anului trecut.

In aprilie 2006, fata de decembrie 2005, preturile au crescut cu 1,91 la suta, iar fata de aprilie 2005 cu 6,92 la suta.

Comparativ cu luna precedenta, in aprilie 2006 cel mai mult s-au scumpit marfurile alimentare, cu 0,45 la suta. Marfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,38 la suta, in timp ce serviciile s-au scumpit cu 0,42 la suta la suta.

Raportat la aprilie 2005, serviciile s-au scumpit cu 9,6 la suta, marfurile nealimentare cu 6,93 la suta si cele alimentare cu 6,92 la suta.

Cea mai importanta contributie la cresterea preturilor in luna aprilie fata de luna precedenta (plus 0,4 la suta) au avut-o marfurile alimentare (au contribuit cu 0,18 puncte procentuale), urmate de grupa marfurilor nealimentare a caror contributie a fost de 0,17 procente.

Serviciile au avut o contributie negativa asupra ratei inflatiei pe total, de minus 0,2 puncte procentuale.

Cresterea cu 0,4 la suta a preturilor la marfurile nealimentare s-a datorat in principal cresterii cu 3,5 la suta la gaze naturale si cu 0,4 la suta la tutun, tigari si incaltaminte din piele. Si pretul la medicamente a scazut, cu 0,1 la suta.

Evolutia serviciilor a fost influentata in principal de cresterea tarifelor la apa, canal, salubritate (3 la suta), transport interurban - abonamente auto (1,6 la suta), igiena si cosmetica (1,4 la suta), confectionat si reparat imbracaminte si incaltaminte (0,9 la suta), reparatii auto,

electronice si lucrari foto (0,6 la suta) si abonamente radio, televiziune (0,5 la suta).






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


72 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by