Situatia romanilor sinistrati din sudul Romaniei i-a impresionat profund si pe romanii din afara granitelor tarii. Printre cei care s-au mobilizat cel mai rapid au fost romanii din Bruxelles care au trimis in tara nu mai putin de 1,2 tone de haine, paturi, incaltaminte etc.

Cu ajutorul si contributia Asociatiei "Prezent!", ajutoarele au ajuns in satul Chiselet (jud Calarasi).

Cum a inceput totul

Ajutoarele au fost puse la avion tocmai de la Maastricht

Un e-mail primit pe adresa redactiei HotNews.ro de la o romanca inimoasa din Bruxelles, Ingrid Laura Constantinescu, ne anunta ca romanii din acest oras au fost profund impresionati de drama pe care o traiesc sinistratii din Romania si ar dori sa ofere si ei un mic ajutor. Exista insa o problema: cum sa trimita ajutoarele in tara si cine sa se ocupe de distributia lor aici.

Pentru tanara moldoveanca Ingrid Laura nu au fost obstacole de netrecut. I-a convins mai intai pe reprezentantii companiei aeriene Blue Air sa transporte ajutoarele umanitare in tara, evident benevol.

Apoi ne-a convins pe noi, cei din redactia HotNews.ro, sa o sprijinim.

Donatorul principal, directorul Atelierului Mosan din Huy, impreuna cu donatorii adunati la Bruxelles la un meci organizat de Rombel au reusit sa stranga nu mai putin de 1,2 tone de ajutoare.

Si cum subsemnatul (Ionut Baias) face parte dintr-o organizatie nationalist-crestina, Asociatia "Prezent!", ce pregatise deja un transport de alimente pentru satul Chiselet (jud. Calarasi), am pus imediat bazele unei colaborari ce s-a dovedit in final fericita.

Hainele au fost sortate pe categorii de varsta si marimi. S-a lucrat pana noaptea tarziu :)

Pregatirile de dinainte de plecare

Pe langa imbracamintea donata de comunitatea romaneasca, Ingrid a apelat si la un depozit plin cu ajutoare adunate in timpul campaniei de ajutorare a celor afectati de Tzunami, ajutoare ce nu au mai ajuns sa fie distribuite. Din depozitul respectiv s-au luat 150 de paturi, cateva zeci de kilograme de prosoape si 100 de uniforme de munca noi.

Au fost ambalate cu grija si trimise cu ajutorul companiei aeriene amintite in tara. De aici si-a intrat in rol Asociatia "Prezent!". Hainele au fost transportate la casa unuia dintre membri si au fost sortate pe categorii, munca ce a durat trei zile. Intre timp am reusit sa mai adunam cativa zeci de saci cu imbracaminte de la diversi cunoscuti din capitala.

Incarcam camionul

Am telefonat la Chiselet sa vedem care e situatia, cati sinistrati sunt, ce nevoi au. Ni s-a raspuns cu cea mai mare amabilitate. Cu ajutorul mai multor prieteni am reusit sa luam in final cantitatea de alimente de care oamenii aveau nevoie: 700 de paini, 150 de kg de fasole, 100 kg de orez, 50 de kg de ceapa, 50 de kg de zahar si 25 de kg de sos de tomate. Am urcat totul intr-un camion si am pornit cu emotii catre Chiselet.

Drumul prin satele inundate

Drumul prin satele inundate a fost pur si simplu ireal. Imaginile difuzate de televiziuni, zecile de articole din ziare nu te pregatesc pentru cosmarul cu care dai piept in acele zone. Realitatea pare mult mai crunta, durerea oamenilor mult mai apasatoare. Cu toata buna organizare a autoritatilor, un iz de mizerie, saracie lucie si resemnare pluteste in aer.

Depozitul de alimente si imbracaminte din Chiselet

O forfota anormala o intalnim atat in Spantov, cat si in Chiselet. Militari care incearca cu disperarare sa mai inalte diguri din saci de nisip si oameni ce formeaza cozi interminabile pe langa primarii. Totul in jur pare mazgalit cu noroi. Tantarii sunt la ei acasa.

Ulitele acoperite de ape par niste canale extrem de mizerabile si, vazand atata mizerie in jur, te intrebi cum de nu a izbucnit deja o epidemie.

Chiselutul, satul de corturi

Ajunsi in Chiselet, intram stingheri printre multimea de oameni inerta in primarie. Ne prezentam si secretarul ne primeste cu efuziune. Cu toata agitatia din jur si cu multimea de treburi ce-i asteapta, oamenii sunt in continuare ospitalieri. In Chiselet sunt peste 650 de sinistrati. In jur de 400 sunt cazati intr-o tabara, 150 in alta tabara, iar restul stau pe la rude.

Aspect din interiorul depozitului. Stivuim paturile

"Ce bine ca ati venit! Tocmai aveam nevoie mare de paturi. A plouat zilele acestea si apa a trect prin corturile de panza udand tot ceea ce oamenii aveau in ele! A venit si Crucea Rosie si ne-a adus azi paturi si saci de dormit, dar i-am distribuit pe toti intr-o singura tabara.

Numai bine acum, ceea ce ati adus dumneavoastra vom distribui si sinistratilor din cealalta tabara", ne spune dl Dumitru, secretarul primariei.

Pana sa descarcam totul in depozitul improvizat ad-hoc, stam de vorba cu oamenii. Incertitudinea e mare. Unii spun ca statul ii va ajuta sa-si refaca locuintele, altii spun ca n-au nici o speranta, fiindca statul vrea sa faca totul din sponsorizari. Sunt impresionati ca lumea se gandeste la ei si-i ajuta.

Sunt dezamagiti ca imediat dupa dezastru au aparut speculantii care le-au cumparat animalele la preturi de nimic. Cum pasunea era inundata si nu mai aveau unde le tine si cum hrani, au fost nevoiti sa accepte sumele mizere oferite de acesti traficanti de suferinta. Intre timp, autoritatile au incropit un tarc pentru animale, insa situatia ramane tot grea.

Printre corturi un copil incearca sa-si faca temele

Am descarcat alimentele si am plecat apoi insotiti in tabara mare de sinistrati. Imaginile te izbesc cu forta unui baros. Copii desculti, corturi ude, o multime de caini, sarme intregi pline de rufele udate de ploaie cu o seara inainte.

Chiar daca hrana le e asigurata, de bine de rau, chiar daca au asistenta medicala 24 de ore din 24, chiar daca pentru multi situatia e mai buna decat inainte, toti stau cu gandul la perioada ce urmeaza si cum or sa-si refaca gospodariile. Am ramas placut impresionati de calmul si intelegerea de care dau dovada autoritatile (personalul primariei, politie, armata, medici etc) fata de acesti oameni.

Am plecat de acolo cu sentimentul ca tot ceea ce a depins de autoritati s-a facut pe cat posibil, ca sinistratii sunt ingrijiti si sunt pe maini bune. Totusi am plecat hotarati sa reluam cat de curand un astfel de transport cu ajutoare, fiindca nevoile sunt mari, mult mai mari decat poate oferi statul sau cateva asociatii.

Case acoperite de ape

Cum ii putem ajuta pe acesti oameni

Am constatat la fata locului ca cea mai mare parte a ajutorului este oferita de asociatii sau grupuri de oameni. Fiecare face cate putin, iar impreuna fac mult. Unii sapa santuri, altii aduna ajutoare, altii se ingrijesc de copii etc. Acolo, la Chiselet, am invatat ca fiecare ajutor, cat de mic, conteaza enorm. Micul tau dar poate insemna la fel ca un camion de ajutoare.

Daca doar cinci prieteni se unesc si cumpara cateva zeci de paini si merg cu ele acolo (sunt doar 100 de km de parcurs) au asigurat hrana de baza pentru acel numar de persoane. Daca nu puteti sa va deplasati pana intr-o astfel de zona afectata de inundatii, contactati-ne pe noi, Asociatia "PREZENT!", si impreuna vom reusi mai mult. Mai mult pentru alinarea celor aflati in suferinta.

Pentru contact: Asociatia "Prezent!", nr. tel. 0726 384 375

e-mail : asociatiaprezent@yahoo.com, ionut.baias@hotnews.ro

cezarinaioana@yahoo.com

Pe-un picior de plai..

Pe-o gura de rai??

Din Bruxelles, Ingrid Laura Constantinescu

Ingid Laura Constantinescu, romanca inimoasa care a organizat colecta din Bruxelles

Ca toate povestile, si povestea mea incepe feeric, pentru ca e vorba despre tara mea. Cum altfel ar putea fi decat feerica? Cu toate lucrurile care nu merg bine, cu toti oamenii pe care nu-i inteleg, cu toata politica cu care deseori nu sunt de acord, ramane tara mea, poporul meu, fratii mei.

In scurta mea viata, am avut binecuvantarea de a asista la minunile pe care acesti oameni, atat de crunt cufundati in intunericul comunist, le pot realiza doar prin coeziune, prin solidaritate si prin credinta in Dumnezeu.

Istoria noastra a fost zbuciumata de multe ori de interventia naturii in micile noastre vieti.

Natura, cea cu care vrem, nu vrem, trebuie sa traim zi de zi, pe care trebuie sa o respectam si sa o iubim - unii o numesc Dumnezeu, altii fatalitate, altii mamaa?? si din pacate pentru unii, ea nu poarta nici un nume, ci reprezinta doar acel ceva care poate inghiti toate actiunile noastre iresponsabile, toata setea noastra de A? mai mult A?.

In acest context, intr-o zi ploioasa, caracteristic belgiana, privesc un jurnal TV, mereu sangeros, mereu despre violente si nenorociri.

Cand... Romania... NO COMMENT. Prin fata mea se deruleaza imagini de Apocalipsa. Case sub apa, oameni urlandu-si disperarea, animale moarte. Ingrozita imi spun: CINEVA trebuie SA FACA ...CEVA!

Dar cine ? Cu totii sunt absorbiti in lupta cu viata de zi cu zi, fiecare isi duce crucea pentru sine, si asa destul de grea. Sunt multi care nu mai au incredere in bine... asa ca zac amortiti. Si atunci imi spun ca si eu sunt printre acei nimeni care nu pot, nu vor sau nu au curaj sa faca nimic si ma revolt. EU voi fi, de data asta, acel nimeni care va face ceva.

Ratiunea imi trimite semnale ingrozite: a??Tu nu cunosti pe nimeni, TU nu ai masina, nu ai bani nici macar de un telefon in tara... nu ai experienta in a organiza asa ceva..." Si totusi incep frenetic sa lansez zeci, sute de semnale celor care cred ca ma pot ajuta in actiunea MEA! De ce a mea ? Pentru ca pana in acest moment, totul e in capul meu.

E doar un a??capriciua??, o dorinta aparent irealizabila. Primele raspunsuri, primele refuzuri, primele taceri. Nici un post de televiziune, nici un organism a??U M A N I T A R", nici o institutie oficiala nu da curs apelului meu disperat !

Insa, primesc un email aproape timid de la o firma de transport aerian: Blue Air! Este directorul operational, Catalin Ilie - nu stiu prea bine ce inseamna titulatura asta - dar emailul suna incurajator , in plus este prima victorie ! Ma bucur din suflet, totul incepe sa capete un sens, dincolo de sperantele mele. Exista oameni care VOR si CRED ca o astfel de o actiune poate ajuta.

Decid la randul meu sa am incredere ! Decid ca, macar de aceasta data, sa nu imi pun intrebari inutile, legate de credibilitatea oamenilor, de faptul ca nu-i cunosc. Las asadar la o parte toata nesiguranta si incep sa caut febril oameni de partea cealalta a drumului, oameni care sa distribuie ajutoarele. CARE AJUTOARE, INGRID ? ma intreaba sotul meu ingrijorat de a ma vedea din nou, ranita.

Mi se raspunde cu caldura de la Hotnews! Sunt redactorul Ionut Baias .... BINEINTELES ca va vom ajuta ! Oh Doamne ! Abia acum incep sa realizez ca nu pot da inapoi si incep sa ma invart frenetic prin casa. In acest moment, sunt in stare sa donez totul ! Doar pentru ca oamenii aceia, cei pe care mama natura i-a lovit, sa aiba CEVA!

Pe grupul yahoo, lumea incepe sa raspunda, sa se mobilizeze. O camioneta pusa la dispozitie (draga de Syl), cateva telefoane si prieteni mobilizati (Ana - George, Mirel, Mihaly), oameni care simt nevoia sa doneze cat mai mult (familia Pungaru), Oameni care isi ofera sprijinul cu precizarea ca doresc sa-si pastreze anonimatul (a??4X4" - va sti el la cine ma refer)...

fiecare rotita incepe sa se invarta si totul capata noima. MILIOANE de intrebari si incertitudini imi macina noptile si fiecare secunda a zilei. a??Daca nu se vor tine de cuvant ?" - asta e una din cele mai ingrozitoare ! Aleg, din nou, sa CRED si sa nu imi pun intrebari inutile.

Aleg sa cred ca Dumnezeu ma va ajuta sa fac ceea ce mi-am propus; la urma urmei, vreau doar sa fac un bine la oamenii aia saracii!

Cu aceasta stare de spirit, vine ziua cea mare: duminica, 07 mai 2006! Toata lumea care a spus ca va fi acolo E ACOLO ! Totul se deruleaza conform planului si se termina inainte ca eu sa realizez ca: S-A INTAMPLAT ! Aplauze, felicitari, strangeri de mana si cuvinte minunate la masa cu a??Fotbalistiia?? de pe Rombel.com! 

a??Cred ca am murit si am ajuns in Rai!" Imi spun cand ajung fericita acasa. La cateva secunde, imi dau seama ca nu s-a terminat. Am nevoie sa stiu ca aceste lucruri pe care fiecare le-a donat, ca fiecare gand si rugaciune indreptata catre reusita noastra, au o finalizare. Ca oamenii aceia napastuiti vor ajunge, intr-un fel sau altul, sa simta solidaritatea noastra!

Acum, in aceasta frumoasa seara de 12 mai, pentru mine, acest moment a venit. Ajutoarele au ajuns la oameni, iar eu ma pot linisti, gandindu-ma ca am dus poate prima oara la bun sfarsit, ceva care nu ma privea pe mine sau pe ai mei, personal !

Celor care m-ati ajutat, celor care m-ati incurajat, celor care doar ati avut un gand pentru actiunea asta, celor care m-ati impulsionat sau chiar contrazis, pentru cei care nu au crezut in reusita, VA MULTUMESC din toata inima, pentru ca ati avut un aport deosebit la ducerea la bun sfarsit a acestui gest.

Am scris acest mic a??memorial" cu gandul ca poate, intr-o zi cand vom avea nevoie NOI de ajutor, cineva, la fel de neajutorat ca mine, sa aiba curajul sau nebunia frumoasa, de a duce la bun sfarsit, ceea ce am realizat cu totii in seara asta.

Va multumesc .... !