Recentele critici ale vice-presedintelui american Dick Cheney la adresa politicii Rusiei, in privinta utilizarii gazului natural ca o arma politica, nu reprezinta o noutate, se arata intr-un comentariu RFE/RL.Acuzatii similare au fost aduse si acum 24 de ani, in timpul Razboiului Rece, cind s-a ajuns la un embargo asupra vanzarii de echipament de extragere a gazului catre Uniunea Sovietica si la probabila distrugere de catre CIA a unei conducte sovietice de gaze.

In 1982, pe cand Uniunea Sovietica incepea constructia unei conducte de gaz lunga de 4650 km si in valoare de 22 miliarde de dolari, din Urengoi in nord-vestul Siberiei pana in Uzhhorod in Ucraina, cu intentia de a aproviziona Europa de vest, CIA emitea o Estimare Oficiala (National Intelligence Estimate) intitulata "Perspective asupra conductei sovietice de gaz ".

Estimarea a tras mai multe concluzii, printre care si cea potrivit careia Uniunea Sovietica "considera ca dependenta crescuta in viitor a Europei de Vest fata de livrarile de gaz sovietic o va face pe aceasta vulnerabila in fata puterii sovietice si va deveni astfel un factor permanent in luarea deciziilor referitoare la problemele Est-Vest".

In plus, potrivit raportului CIA, sovieticii "au folosit problema conductei pentru a produce si a exploata divizarile dintre Europa de Vest si Statele Unite.

In trecut, sovieticii au folosit interesele occidenta in privinta extinderii comertului dintre Vest si Est pentru a submina sanctiunile Statelor Unite, si au considerat contractele avatajoase in privinta conductei un mod de a reduce dorinta europeana de a sustine viitoare actiuni economice ale Statelor Unite impotriva URSS".

Campul cu zacaminte de gaze naturale Urengoi, situat in nord vestul zonei autonome Yamalo-Nenets a Siberiei, era unul dintre cele mai mari ale Uniunii Sovietice. Principalii clientii ai gazului de aici erau Germania de Vest, Franta si Italia.

Volumul initial al conductei era de 40 miliarde metri cubi pe an, ceea ce insemna ca gazul sovietic putea asigura 30% din importurile de gaz ale Germaniei si Frantei si peste 40% din cele ale Italiei. Asemenea cifre indicau un nivel prea mare al dependentei pentru a fi acceptat de catre Casa Alba.

Ingrijorat de aceasta stare de lucruri, Washingtonul decide sa intervina in mod direct. In ianuarie 1982, se presupune ca presedintele Statelor Unite, Ronald Regan, ar fi aprobat un plan CIA de a sabota o conducta de gaz in Siberia, prin compromiterea tehnologiei occidentale folosita de catre Uniunea Sovietica.

Operatiunea a fost prima data dezvaluita in memoriile lui Thomas C. Reed, un ex-secretar al Fortelor Aeriene ale Statelor Unite, care in acea perioada ocupa un post in Consiliul de Securitate National.

In volumul "In abis: o istorie privita din interior a razboiului rece" Reed a scris : "Pentru a afecta aprovizionarea sovietica cu gaze naturale, castigurile sale banesti din occident ca si intreaga economie interna rusa , soft-ul pentru conducta de gaze care coordona pompele, turbinele si valvele, a fost programat sa se defecteze.

Astfel, dupa un interval de timp, erau resetate vitezele pompei si setarile valvei pentru a produce presiuni cu mult peste cele suportate de nodurile si imbinarile conductei.

Rezultatul a fost cea mai mare explozie non-nucleara si cel mai mare incendiu vazut vreodata din spatiu", a mai afirmat Reed, adaugand ca satelitii Statelor Unite au receptat explozia. Reed a spus ca suflul s-a produs in vara lui 1982.

Totusi, operatiunea de sabotare nu a afectat constructia conductei Urengoi asa ca CIA a fost fortata sa-si revizuiasca planurile.

In replica la sprijinul oferit de conducerea sovietica in 1981 pentru subminarea miscarii poloneze "Solidaritatea", Regan a anuntat un program de sanctiuni a companiilor care vand Uniunii Sovietice echipament de extragere a gazului sau turbine pentru statiile de comprimare a gazului. El a solicitat, totodata, statelor europene sa nu mai cumpere gaz sovietic.

Oficial s-a declarat ca a fost vorba de o replica adusa sprijinului sovietic aratat legii martiale din Polonia.Dar este totodata plauzibil faptul ca strategia a fost menita sa usureze ingrijorarea Statelor Unite in ceea ce priveste constructia conductei de gaz Urengoi-Uzhhorod

Embargoul, totusi, a fost mai usor de declarat decat de implementat.

Specialistul norvegian Ole Gunnar Austvik a scris, intr-un articol intitulat "Embargoul Statelor Unite asupra gazului sovietic din 1982", ca o delegatie sub auspiciile Departamentului de Stat al Statelor Unite a incercat sa convinga tarile vest Europene sa nu mai cumpere gazul sovietic si sa aleaga surse alternative de energie.

"Argumentele in favoarea unei asemenea diversiuni au fost reduse la notiunea de competitie economica, desi a fost folosita o intreaga paleta de alte argumente. O Uniune Sovietica puternica din punct de vedere economic era considerata mai periculoasa decat una slaba", a mai scris Austvik.

"Pachetul cu masuri compensatorii oferit de Statele Unite ca alternativa la gazul sovietic continea doua componente principale: carbunele american si gaz natural norvegian".

Totusi, in realitate, nu exista nici una dintre aceste alternative. Statele Unite nu produceau indeajuns carbune pentru a satisface nevoile Europei si chiar daca ar fi fost asa, infrastructura pentru a fi transportat ar fi fost insuficienta.

Totodata, la acea vreme productia de gaz a Norvegiei nu era suficienta s-o inlocuiasca pe cea sovietica. Totusi, pana in noiembrie 1982 cand Statele Unite si-au marit considerabil vanzarile de grau catre URSS, sanctiunile la gaz au fost eliminate.

La inceput conducta de gaz Urengoi a fost proiectata sa strabata Germania de Est, dar guvernul Germaniei federale Vest a protestat si aceasta a fost reorientata prin Ucraina.

RFG era ingrijorata ca in eventuala aparitie a unei crize, Germania de Est ar putea inchide valvele si opri astfel alimentarea cu gaz. Ucraina a fost vazuta ca o ruta de tranzit mai sigura.

Estimare Oficiala CIA din 1982, sustinea ca principalul obiectiv , la acea vreme, din punct de vedere al energiei consta in "reducerea dependentei fata de petrolul OPEC", asta dupa ce, in 1973, tarile OPEC (Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol) a decis instituirea unui boicot petrolier.

Criza care a rezultat din decizia OPEC a sporit ingrijorarile Statelor Unite cu privire la gazul sovietic, Washingtonul temindu-se ca nu cumva vreodata Uniunea Sovitica sa copieze tactica OPEC.

In noiembrie 1983 CIA a publicat o alta Estimare Oficiala, intitulata "Aspecte privind energia sovietica in anii 1990" care, in multe privinte, a previzionat situatia actuala.

"Daca in anii 1990 Moscova va primi contracte pentru furnizarea de gaze naturale pentru cel putin 50 la suta din necesarul tarilor occidentale se impune constructia unei conducte additional (?) iar daca dependenta de gazul sovietic a tarilor vest europene ar atinge 50%, cu mult peste nivelul de 30% considerat critic, noi si guvernele vest europene credem ca exista posibilitatea aparitiei unor riscuri politice", prevedea Estimarea Oficiala a CIA.

Traducere de Alina Papa