Rompetrol Rafinare a inregistrat in primul trimestru din 2006 pierderi de 23 de milioane dolari, dupa un profit de 40,3 milioane de dolari in perioada similara a anului trecut. Compania a revenit la profit in luna aprilie, cu un cistig de circa 1,3 milioane de dolari, dar cu 92% sub nivelul din aprilie 2005.

Conjunctura de piata a fost principala cauza a evolutiei financiare din primul trimestru, apreciaza Rompetrol.

?Aceasta a fost cauzata de o reducere semnificativa a marjei de rafinare, ca urmare a cresterii constante a pretului titeiului si a unui nivel relativ stabil al preturilor la pompa, la care se adauga un consum diminuat de carburanti pe plan intern, in lunile de iarna", se arata intr-un comunicat al companiei.

Presedintele grupului, Dinu Patriciu, a apreciat ca rezultatele Rompetrol se vor imbunatati in perioada ramasa pina la sfirsitul anului 2006. Astfel, estimarea privind profitul net pentru intregul an, de 13,2 milioane de dolari, este considerata conservatoare. Compania a incasat in aprilie 186,3 milioane de dolari, in crestere cu 22% fata de aprilie 2005.

Rompetrol Rafinare a obtinut in primele patru luni ale lui 2006 o cifra de afaceri consolidata de 690 de milioane de dolari, cu 68 de milioane de dolari mai mare decit in perioada ianuarie-aprilie 2005, potrivit unui comunicat al companiei.

Activitatea de distributie a combustibililor a generat venituri de 223,7 milioane de dolari in primul trimestru, cu 9% mai mult raportat la intervalul similar din 2005. La acestea se adauga 86,3 milioane de dolari in luna aprilie 2006. De la inceputul anului, pierderea pe segmentul de distributie a fost de 11,7 milioane de dolari, din care 5,4 milioane de dolari numai in luna aprilie.