MOL Romania a anuntat luni inaugurarea unei noi benzinarii in Bors, situata pe drumul E60 la km 16, la iesirea din vama Bors spre Oradea, informeaza un comunicat de presa al companiei. Pentru acest an, MOL Romania va investi opt milioane de euro in deschiderea a sase benzinarii, statia de la Bors fiind prima dintre acestea.

"Strategia noastra este de a ne extinde reteaua de benzinarii din Romania, de aceea numai anul acesta vom investi 8 milioane de euro in deschiderea a 6 benzinarii. Prima statie inaugurata este cea de la Bors, unde venim in intampinarea clientilor nostri cu binecunoscutele produse MOL de inalta calitate," a declarat directorul executiv si CEO MOL Romania, Zsolt Szalay.

In Romania, MOL activeaza din anul 1995 si de atunci pana in prezent a investit aproximativ 150 de milioane de euro in reteaua sa de benzinarii, care numara peste 100 de statii proprii in intreaga tara.

MOL Romania face parte din Grupul MOL, principala companie integrata de petrol si gaze din Europa centrala si rasariteana. Impreuna cu Slovnaft a.s., partenerul sau din Slovacia, si INA, partenerul din Croatia, Grupul detine peste 1000 de benzinarii in unsprezece tari din regiune.