Om fi facut fiecare ceva sa ne aflam in treaba, dar parca unii o fac "temeinic" de am ajuns ca raportul din 16 mai sa ne gaseasca cu o Romanie la taclale in loc de una cu manecile suflecate.

I se mai spune si munca in zadar sau a treiera grau din paie goale, si ducem de mult in spate aceste "calitati" ale cugetatorilor saraci in spirit, care cred ca-i invata pe altii ceea ce abia au aflat ei insisi: aprind lampa la amiaza ori se bat pentru umbra magarului. Aflatorii in treaba sunt dusmanii specialistilor si mama multor rele.

Au avut parte si de o anecdota celebra, raspunsul unuia care plimba o roaba intr-o curte: "Am un plan asa de mare ca n-am timp nici sa incarc, nici sa descarc". Uneori "aflatu' in treaba" (AIT) a fost la confluenta cu nazdravania: helesteiele construite in... Delta.

Si tot in Delta, dupa ce Ceausescu s-a naravit la valuta obtinuta din vanatoare, cativa specialisti in AIT, cand au constatat ca au disparut ratele, dupa adevarate masacre, cu pusti cu repetitie, le-au importat din Iugoslavia, dar au constatat ca erau semidomesticite, si atunci au construit trambuline, sa le invete sa zboare. AIT este insotit adesea si de prostie.

Altii i-au bagat in cap lui Ceausescu ca la Anina se poate construi o gigantica centrala electrica pe sisturi bituminoase. La probe s-a constatat ca pietrele nu ard singure (fara pacura carata in varf de munte).

Recent, Dunarea ne-a dovedit ce inseamna AIT. Cu toate digurile si milioanele de saci cu nisip, fluviul si-a regasit vechea albie.

Recordul la acest capitol il bate meseria de parlamentar: chiulu', cititu' ziarelor, votarea in numele altora, datu' telefoanelor, dormitu', pusu' in discutie a unor proiecte de legi aberante. AIT bine costumat pe bani grei. Si traseistii se afla in treaba, cand la un partid, cand la altul.

Si toate trompetele care propuneau ca partidele sa demaste coruptia "din interior", ca si cum au gasit piatra filozofala.

Ajutoarele sociale sunt si ele forme autentice de AIT. "Laptele si cornul" - un AIT, in loc sa creezi conditii parintilor sa hraneasca copiii. Altfel, te afli in treaba ducand laptele de la oras la tara, cand taranii se chinuie sa vanda laptele propriu pentru cei de la oras.

Educatia se afla si ea sub zodia AIT. Se fac ca invata, se duc la scoala sa se afle in treaba si cand sunt intrebati cine a fost Mihai Viteazul, raspund: un film romanesc. Si unii studenti se afla in treaba. Parintii isi rup de la gura si, cand e sa vada diploma, afla ca odrasla lor a urmat cursuri la o facultate fara acreditare...

Mass-media nu se mai inghesuie in relatari despre cei care fac treaba. Nimeni nu mai vorbeste, nici macar politicienii, despre cei care FAC. AIT insa face "rating", se preda la televiziuni la cele mai multe talk show-uri.

Se pare ca asta vor romanii - cugetari despre lume ale lui Guta, cum spune "Ah!", Monica, din serialul Columbeanu-Gabor si alte asemenea stiri relevante, de interes general. Asa apar "vedetele", maimutarindu-se penibil, fara sa faca nimic. N-a verificat nimeni din ce a facut Iri averi.

In concluzie: unii vorbesc sub impulsul centrilor nervosi inferiori pentru ca sunt obisnuiti sa se afle-n treaba, iar la aparente se uita o groaza de romani, pe care-i tin din treaba. AIT face cel mai mult rau.

Leacul pentru AIT, care tine in loc meritul? Leacul pentru vacantele nesfarsite? Ocupatia, Aptitudinea, Preocuparea, Chibzuinta, Iscusinta, Oboseala, Firescul.

Dupa 1 ianuarie 2007 nu mai merge cu AIT, ca sa-i ajungem pe CEILALTI. Civilizatie cu de-a sila, munca temeinica. Limanul cu brevet.