Ticu Dumitrescu, membru al Colegiului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), considera ca deconspirarea Floricai Bejinaru, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), ca fost colaborator al Securitatii ca politie politica este numai un prim-pas.

Dumitrescu a aratat ca numai predarea cartotecilor ar lamuri multe dintre misterele fostei politii politice.

Sunteti multumit de ritmul in care CNSAS ii deconspira pe magistratii care au colaborat cu fosta Securitate?

Inainte de a va raspunde, trebuie sa repet ce v-am declarat ieri, si anume ca informatia propriu-zisa a votului din Colegiu nu poate fi facuta publica decat dupa ce aceasta trece prin biroul juridic al CNSAS. De asemenea, azi sunt in masura sa precizez ca domnul Secasiu nici nu s-a abtinut si nici nu a votat impotriva in ceea ce priveste colaborarea Floricai Bejinaru cu fosta Securitate.

De altfel, il apreciez foarte mult pe domnul Secasiu si am mare incredere in Domnia Sa. Revenind la intrebare, trebuie sa spun ca ritmul de lucru al CNSAS nu ma multumeste. Daca vom continua sa lucram asa, ne-ar mai trebui ani buni sa ne facem treaba. Sper insa ca va fi predata in mod real cartoteca, iar verificarile se vor face mai mult decat rapid.

Cum comentati faptul ca un membru CSM a fost deconspirat ca fost colaborator al Securitatii?

Desi nu as fi vrut ca eu sa confirm ieri (alaltaieri - n.r.) ceea ce dumneavoastra deja stiati, totusi, subiectul fiind foarte important, imi asum raspunderea si va spun ca ma satisface faptul ca incep sa fie deconspirate astfel de cazuri din justitie. Sigur insa, Florica Bejinaru are dreptul la contestatie.

Sa ne asteptam ca si alti membri ai CSM sau magistrati din instante si Parchete sa fie deconspirati?

Imi e greu sa raspund acum la aceasta intrebare, totul depinde de ce vom afla atunci cand ne vor fi predate cartotecile.

Articol integral Evenimentul Zilei