Cind Mircea Geoana a renuntat la diplomatie pentru politica interna avea un ridicat capital de simpatie in Romania si o reputatie mai buna in exterior decit orice alt ministru de externe romån dupa 1989. A nedumerit pe toata lumea ca a acceptat cererea partidului de a se lupta pentru primarie cu Traian Basescu, o lupta pentru care nu era deloc pregatit.

O buna parte din capitalul sau intern, dar si internat ional, s-a pierdut atunci. Chiar prieteni de ai sai s-au intrebat de ce a dat dovada de atit de putin discernamint si a fost asa de risipitor cu propriul sau avut. Un raspuns posibil a fost nominalizarea sa ca prim-ministru in campania din 2004.

Acolo a avut o performanta foarte buna, mai ales pe tema integrarii europene, dar evident ca nu a putut justifica de ce un om atit de daruit integrarii se afla intr-un partid asa de corupt si, mai ales, de ce nu face nimic din interior.

Declaratii repetate din partea lui au dus la decredibilizare repetata, pentru ca Mircea Geoana a spus consecvent ca trateaza pe toti cei acuzati de coruptie din partid cu prezumtia de nevinovatie, renuntind astfel la posibilitatea unei curatari interne si lasind situatia in mina presei, societatii civile si Parchetului.

La alegerea sa ca presedinte, mult mai putini au avut sperante, dar totusi sintem de parerea domnului Rasmussen, un lider socialist european, ca a fost o alegere buna a partidului. Dupa aceea insa nu a urmat nimic, decit scadere in sondaje, pina la gafa anuntarii unei aliante cu Romånia Mare, in urma cu citeva zile.

In toate aceste imprejurari domnul Geoana a actionat foarte inadecvat din punct de vedere electoral. A pierdut astfel orice simpatie a presei si nu capata vorbe bune nici cind ar merita.

Capitalul de incredere la publicul larg i-a scazut destul de mult. Cei din strainatate care il incurajeaza au avut un soc aflind de alianta cu Romånia Mare, nemaiintelegind care e diferenta fata de domnii Va- caroiu si Iliescu, care au coabitat cu Romånia Mare in 1994-1996.

Actiunile acestea nu au sens decit daca presupunem ca domnul Geoana nu joaca pentru electoratul mare, adica pentru public, nici pentru intermediarii de opinie, adica presa si analis tii, ci pentru un electorat special, pe care trebuie sa il satisfaca.

Acesta pare a fi constituit de ramura cea mai conservatoare si mai securista din PSD, care are un ascendent mai mare asupra presedintelui acestui partid decit are grupul de la Cluj, socialistii europeni, sau putinii simpatizanti de stinga din presa. De ce? Mister.

Nu exista nici o explicatie transparenta si rezonabila pentru care Geoana sa laude public pe Tanasescu, Rus si Ilie Sårbu ca oamenii care fac noul PSD, dar in practica sa faca tot ce vrea Viorel Hrebenciuc, reprezentantul notabil al eternului PSD. Explicatii oculte s-ar putea gasi, dar nu din acestea trebuie sa analizam politica unei tari care va intra in UE in mai putin de un an.

Prestatia lui Mircea Geoana la televiziune, atunci cind el, om bine crescut in genere, face bancuri pe seama bolii lui Traian Basescu sau afirma ca o conferinta de presa nu e locul unde sa isi spuna parerea despre Vadim Tudor, afirmat ie foarte costisitoare, e atit de neconvingatoare, incit iti vine in minte un agent FBI dintr-un film prost, plasat intr-o banda de mafiot i ca agent sub acoperire

si care nu le poate cistiga increderea decit fiind mai al dracului decit ei. Dar pentru asta trebuie talent actoricesc, iar rolul lui Mircea Geoana, dupa ce nu a mai fost ministru de externe, nu a convins pe nimeni. Pare pur si simplu un actor prost distribuit, care se zbate sa convinga pe regizor si producator ca poate face fata, in timp ce publicul incepe sa iasa din sala.

Mai nou, din sala incep sa iasa si colegii lui care ar fi putut fi in mod real nucleul unui nou PSD si care l-au crezut un lider de tip occidental, nu o papusa trasa de sfori. In zilele test care urmeaza, de la alianta cu PRM la voturile pentru proiectele anticoruptie, Mircea Geoana poate incerca din nou sa para de toate pentru toti, cum a facut in lunile din urma.

Cum insa a cheltuit fara socoteala dintr-un capital mare, dar nu nelimitat, riscul e de data asta sa ajunga sa nu mai fie nimic pentru nimeni, in foarte scurt timp.