Din cind in cind, Romania apare integral. Iese la suprafata, ca un submarin taranesc. Se vad, deodata, toate lucrurile adevarate si toate fiintele uitate. Realitatea intrece pretentiile si putoarea bate integrarea.

In asemenea momente, forta gripei aviare sau destainuirile sociale ale mineriadelor descriu Romania reala: o tara cu sateni cazuti din CAP-uri direct in treninguri, un stat cu o capitala mlastinoasa si pasari la curte, o lume care e impreuna numai in clipele rare in care noroiul improscat de jeep il leaga pe mirlanul de la volan de prostul din sant.

Problema acestei lumi e ca se simte bine si functioneaza cu spor. Adica pluteste si supravietuieste dupa o metoda veche, pe care nimeni n-a reusit sa o contrazica sau sa o scoata din joc.

Lumea romaneasca nu duce lipsa de sfetnici, dar crede, mai departe, in misterul mizer care i-a garantat perpetuarea: nemiscarea. Acest motor tacut e singurul mod incuviintat de evolutie (n-are a face ca e o involutie). Dinauntru, politicienii si, in genere, noua politica democrata nu au clintit aproape nimic. Era normal, caci fac parte din aceeasi lume.

Din afara, sfortarea e mai bine ticuluita, dar si mai putin intelegatoare. Uniunea Europeana plateste, promite, ameninta, amina, dar nu patrunde pina la capat misterul din Andronache, sector 2, viitor stat membru, fara canalizare. Iar cine nu intelege se inspaiminta. Reactia lui Roman Herzog, fost presedinte al Germaniei, nu e trucata.

Herzog a declarat, de curind, ca admiterea Romaniei si a Bulgariei e o farsa. Asa e. Dar asta nu inseamna ca lumea romaneasca ar fi neserioasa. Ba e cit se poate de serioasa si stie bine ce face! Desi e foarte tirziu, Herzog si colegii sai de civilizatie occidentala ar trebui sa inteleaga cum functioneaza farsa si de ce n-a reusit monitorizarea europeana sa ii puna capat.

Punctul de plecare e tocmai forta institutiilor. In ciuda plingerilor (palide) ale Uniunii Europene, Romania nu duce lipsa de institutii eficace. Prima e, de departe, Justitia. Nimic mai bine pus la punct si mai harnic decit Justitia romana.

Priviti ultimul ei produs: Gigi Becali bate Fiscul! Prin inalta sentinta judecatoreasca, onor dl Sebastian Bodu, sef al Fiscului roman, e informat ca a pus sechestru ilegal pe averea unui om onest si ca ar face bine sa il lase in pace, cu scuze. Dar coerenta Justitiei romane nu a inceput si nu se va termina cu scutirea de impozite si cu asezarea lui Becali intre oamenii de isprava ai tarii.

Justitia romana lucreaza, de mult si disciplinat. Ea a scos la lumina lipsa de vinovatie a tot felul de Iliesti, Vadimi si Stanoi. Tot ea a gasit ca nu s-a incalcat vreo lege in vremurile in care jocurile piramidale faceau faraoni bancari sau in timpurile, mai apropiate, in care FNI a luat un imprumut nereturnabil de la populatie. Justitia romana e bine si imparte nedreptate. Nu e o gluma.

E un sistem. O cultura, o obisnuinta, o forma de relief mental pe care, in epoca democratiei si a europenizarii, nimeni n-a incercat sa o descifreze sau sa o schimbe. Nici statul care a evitat expert sa isi puna probleme etice, nici Rapoartele Comisiei Europene care exclud, din principiu, orice obiective necuantificabile.

Nu e vorba nicaieri, in susotelile sau in faptele sfatuitorilor nostri, despre problemele grele si intunecoase ale reeducarii: decomunizarea, indreptarea fortata a mintilor si reasezarea valorilor.

Problema Romaniei nu e diferita de problemele cu care si-au luat, demult, corigentele statele si populatiile Occidentului. Diferenta e ca, astazi, nici un examinator nu mai are curajul sa se amestece in vintrele incurcate ale mintii romanesti si nici un candidat nu mai risca declaratii de razboi cu obisnuintele locului.

Nimeni, de la Uniunea Europeana la statul roman, nu mai vede si nu mai crede in importanta culturii - lestul care tine in loc sau energia care pune in miscare viitorul unei natii. Statul Andronache va fi admis in UE asa cum e. Ca stat cu justitie si lipsa de canalizare autonoma, specifica si locala.