Tripleta Ducato - Boxer - Jumper, intr-o noua prezentare

de     AutoNews.ro
Marţi, 23 mai 2006, 0:00



Intre grupurile FIAT si PSA (Peugeot Citroen) exista o veche cooperare, care a inceput in 1978, avand ca scop dezvoltarea unui vehicul comercial. In timp, eforturile conjugate ale celor doua grupuri au fost rasplatite cu un imens succes commercial. In anul 2002 a fost semnat un nou acord, care definea termenii de dezvoltare si industrializare a doua game de modele comeriale usoare.

Prima dintre acestea a fost prezentata oficial zilele trecute, iar productia celei de-a doua va incepe pana la finele anului in curs, sub marcile FIAT, Lancia, Peugeot si Citroen.

Acordul din 2002 a fost extins pana in 2017, iar in martie 2005, cele doua grupuri au semnat un acord de dezvoltare si producere a unui al treilea model, un minivan ce va fi produs la fabrica din Bursa (Turcia), sub coordonarea Tofas si in stransa colaborare cu cele doua companii.

Productia celei mai noi familii comerciale, cu cod de produs X250, a inceput cu cateva zile in urma, la fabrica din Atessa. Cele doua grupuri au investit peste 1,1 miliarde euro pentru aceasta noua generatie FIAT Ducato, respectiv Peugeot Boxer si Citroen Jumper. Este vorba despre o tripleta de succes pe piata europeana, unde, in ultimii 7 ani, s-a vandut in peste 2 milioane de unitati.

In fine, cooperarea dintre cele doua grupuri va continua cu asamblarea, incepand de anul viitor, in fabrica FIAT Auto din Cordoba, Argentina, a unei cutii de viteze PSA ce se va regasi pe automobilele Peugeot si Citroen vandute in America de Sud.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


126 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by