Pentru diminuarea poluarii, prin scoaterea din uz a masinilor vechi, Guvernul a anuntat miercuri reluarea programului de stimulare a innoirii parcului national auto. Pentru acest lucru va fi alocata suma de 49,5 milioane lei.

Potrivit unei Ordonante de urgenta aprobate de Guvern, poate beneficia de o prima in cuantum de 3.000 lei noi (30 de milioane lei vechi) orice proprietar sau mostenitor al unui autoturism uzat, care intruneste cumulativ mai multe conditii.

Mai exact, acesta trebuie sa se fi inscris la un producator validat pentru achizitionarea unui autoturism nou, sa fi predate autoturismul uzat spre casare , sa fi radiat autoturismul uzat si sa achizitioneze un autoturism nou de la un producator validat.

Suma obtinuta ca prima se acorda o singura data si se va scadea din pretul de achizitie al unui autoturism nou.

Fondurile de 49,5 milioane de lei vor fi alocate din Fondul pentru Mediu. Programul se aplica, in limita sumei alocate, pana la data de 12 decembrie 2006.

Actul normativ interzice omologarea pentru circulatie si reinmatricularea unui autoturism uzat predat spre casare, precum si reutilizarea caroseriei, sasiului sau motorului acestuia.

Comercializarea ulterioara a autoturismelor uzate sau introducerea spre utilizare a caroseriei, sasiului sau motorului automobilului casat se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 la 20.000 lei.

“Orice persoana juridica, producator, importator autorizat sau distribuitorii autorizati ai acestora, care doreste inscrierea in Program, va depune la Administratia Fondului pentru Mediu o documentatie, care va fi asimilata proiectelor de mediu”, a afirmat Sulfina Barbu.

Administratia Fondului pentru Mediua va analiza documentatie si dupa aprobarea cererilor, va face publica lista producatorilor validati.

Instructiunile privind modalitatile de aplicare a OUG vor fi aprobate prin ordin al ministrului mediului, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a Ordonantei.