Alexandru Tudose, fotbalist legitimat la Steaua Bucuresti si capitan al echipei nationale de juniori, a fost, miercuri, victima unui accident rutier petrecut pe faleza Dunarii din Galati, transmite corespondentul ROMPRES.

Fotbalistul se plimba cu motocicleta pe faleza superioara a Dunarii, pe banda a doua.

La un moment dat, aflat in plina viteza, in timp ce executa o manevra de depasire a unui autoturism Renault Megane, aflat pe banda intai, soferul a vrut sa intoarca in loc. Conducatorul auto nu s-a asigurat si a fost izbit in plin din lateral de motocicleta condusa de sportiv.

In urma impactului, deosebit de violent, Alexandru Tudose a fost aruncat in aer, motocicleta sa a izbit un alt autoturism parcat, iar fotbalistul s-a izbit de caldaram, dupa un plonjon de peste 30 de metri.

La fata locului a ajuns imediat salvarea si politia rutiera. Soferul care l-a accidentat pe motociclist nu a vrut sa declare nimic. Fotbalistul a fost transportat imediat la spital. Din fericire se pare ca nu are decat o fractura la o mana.

Politistii au demarat cercetarile pentru a elucida cauzele care au dus la producerea accidentului rutier.

Alexandru Tudose, in varsta de 19 ani, a fost capul de afis al ziarelor de specialitate, cateva luni la rand, el constituind subiectul unui scandal in momentul transferului sau de la Otelul Galati la Steaua Bucuresti.