Splendid Media Interactive si Vodanet au agreat un parteneriat potrivit caruia regia a primit mandat sa vanda spatiile de publicitate ale site-urilor din reteaua Vodanet: Acasa.ro, Bloombiz.ro, Cineplus.ro, Imagoo.ro, Investmania.ro, Ele.ro, Mymail.ro, Nextcar.ro, Smartbuy.ro, Videomax.ro, Visualart.ro.

“Apreciem aparitia, pe care o asteptam de ceva vreme, a unui nou jucator pe piata de media online si dorim sa profitam de oportunitatea care ni se ofera. Acest climat concurential este, in opinia noastra, de bun augur pentru publisherii online.

Alegerea noastra de a lucra si cu Splendid Media are ca obiectiv generarea unor venituri mai mari din vanzarea de publicitate pe anul in curs.” a spus Vlad Stan, Director General Vodanet.

“La numai doua saptamani dupa lansare, parteneriatul cu unul din cei mai importanti publisheri online ne da incredere si ne onoreaza.

Tinand seama si de alte reactii pe care le-am primit intre timp de la publisheri si de la clienti, suntem optimisti in privinta sanselor noastre de a acoperi, pana la sfarsitul acestui an, circa 20-25% din piata de media online, conform planului pe care ni l-am propus odata cu lansarea diviziei.” a afirmat Eveline Fabritius, Director General Splendid Media Interactive.