Se deschide sezonul competitional 2006 la AMCKART

de     HotNews.ro
Vineri, 26 mai 2006, 0:00



In perioada iunie-septembrie 2006, pe circuitul AMCKART - singura pista competitionala din Bucuresti - vor avea loc mai multe evenimente adresate iubitorilor de sporturi cu motor.

Sezonul va fi deschis in 28 mai, cand se va desfasura prima etapa a Campionatului National Super Moto. Competitia a ajuns la cea de-a doua editie si este organizata in fiecare an de Dual Racing Team, sub egida Federatiei Nationale de Motociclism.

Campionatul are patru etape si sunt doua clase inscrise in concurs: National Super Moto - adresata profesionistilor - si Demonstrativ, clasa deschisa amatorilor. “Super Moto este o imbinare intre motocross si viteza; mai exact, cursa se desfasoara 70% pe asfalt si 30% off-road.

Va fi un adevarat spectacol, care va aduna un public numeros si in jur de 50 de participanti”, precizeaza Ciprian Popescu, reprezentant Dual Racing Team.

Tot pe AMCKART se vor desfasura anul acesta doua din cele sapte etape ale Campionatului National de Karting, in perioadele 9-11 iunie, respectiv 1-3 septembrie. Vor participa aproximativ 50 de piloti, la toate cele cinci clase inscrise in concurs: ICA, ICA/J, ICC, Mini si Biland.

“Pentru castigatorii la clasa Biland, AMC Prodex va oferi premii in bani, in valoare de 1500 de Euro”, spune Traian Moldovan, unul dintre detinatorii circuitului AMCKART.

Pe 17 iunie, circuitul se va transforma intr-un spatiu de expozitie pentru masini de epoca. Evenimentul organizat de Retromobil Clubul Roman se va intitula “Viva Italia”. “Vor fi prezenti producatori din Italia si vor fi expuse inclusiv masini antebelice.

Evenimentul este o sarbatoare a masinilor italienesti de epoca si ne propunem sa avem in fiecare an cate o initiativa de acest gen”, a explicat Cristian Pastuhov, presedintele Comisiei Sportive Retromobil.

Cea de-a doua etapa a competitiei internationale South East European Karting Zone (SEEKZ) va fi gazduita intre 23 si 25 iunie. Aflat la cea de-a treia editie, SEEKZ 2006 va reuni piloti din sapte tari sud-est europene (Bulgaria, Romania, Grecia, Macedonia, Ukraina, Turcia si Serbia-Muntenegru) - la patru clase: ICA, ICA/J, ICC si Mini.

Cupa AMCKART va celebra, pe 30 septembrie, inchiderea sezonului competitional. “A devenit deja o traditie sa inchidem sezonul cu aceasta competitie de karting, aflata la cea de-a treia editie”, a spus Traian Moldovan, responsabilul de cupa.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


95 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by