De unde au banii? Nu exista mirare mai mare in lumea romaneasca decit aceasta intrebare care gilgiie intre milioane de fraieri cu pasaport (unii il pipaie nervos, adulmecind o destinatie, altii l-au uitat intre rufe).

E o intrebare serioasa, ca de la invins la invingator. Singura, la capatul ultimilor 16 ani de istorie romaneasca. Cu toate astea, cine si-o pune nu are nici un merit. Faptele calaresc retina. Un cerc restrins se imbogateste fara preget.

O noua „elita“ face case, se bucseste cu plasme, se da de-a dura pe Coasta de Azur, indeasa in conturi si totul se petrece ca si cum acelasi grup, selectat de noroc, ar cistiga loteria, in fiecare zi. Nu e greu sa faci din toate astea o intrebare scrisnita.

Mult mai dificil e raspunsul, mai ales ca avem, deja, unul si el ne-a slujit prost: „Toti sint hoti!“ Nu e raspunsul gresit. Nu e nici macar raspuns. E invidie. E regretul dupa ocazia pierduta si fagaduinta ca, data viitoare, la urmatoarea cotitura a istoriei, generatiile care zac acum in rigola isi vor imprejmui vilele cu gard de marmura si mai inalt.

Altfel spus, sila celor ce se vaita acum produce coruptia viitoare si intareste rezerva de capital penal al natiunii.

Adevaratul raspuns nu neaga ca „toti sint hoti“, dar sta sa judece, in loc sa rivneasca. Aceasta explicatie porneste de la faptele generale, nu de la delictele orbitoare. Si anume: democratie si capitalism. Amindoua au fost puse la treaba, intr-un anume fel, si explica bunastarea torentiala a noii clase.

Mecanismul: speculatia. Trebuie spus ca speculatia e contrarul productiei. In vreme ce productia presupune un efort colectiv si rasplateste apoi colectiv, speculatia e un fel de a provoca beneficiul pe o arie mica, in general intr-un cerc de initiati sau conspiratori. Asa a inceput povestea noului stat roman. Primul obiectiv: speculatia cu formele legale si juridice ale democratiei.

Exemplul cel mai strident e jocul politico-imobiliar. Intre 1991 si 1998, cel putin cinci legi au simulat, harnic, alinierea la raporturile de proprietate din societatile de democratie politica si economie libera. Titlurile acestor legi spun tot.

Ele se refera, fara exceptie, la terenuri si imobile „preluate“ de stat, nu nationalizate sau confiscate, si vizeaza ceva ce se cheama „reglementarea regimului juridic“, nu retrocedare sau restituire.

Omisiunile nu sint intimplatoare. La capatul acestui joc speculativ, cu formule si principii juridice liberale, se afla profitul si marirea noii clase. Acolitii grupului Iliescu au cumparat, pe nimic, terenuri si case confiscate. Situatia a fost inghetata prin legi, dar legile au fost revizuite constant intr-o anumita directie.

Amendamente obscure (cel mai recent a fost plantat martea trecuta) au dat celor care au strins la piept case nationalizate dreptul sa le vinda. Zeci de fosti si actuali demnitari stau, de martea trecuta, in fata unor profituri instantanee de sute de mii de dolari. Noua clasa urca inca o treapta si devine controlor al pietei imobiliare.

Economistul-sef al Bancii Nationale, V. Lazea, a avertizat, vinerea trecuta, asupra pericolului de prabusire a unei piete grav supraevaluate. In spatele acestui enorm fals nu se afla nebunia inexplicabila a pietei, ci manevra calculata care a premiat grupul politic al speculatorilor-conspiratori.

Speculatia, nu productia de bunuri si idei, e motorul lumii romanesti. Turatia lui a permis ascensiunea uluitoare pe care atita lume o blestema si nu si-o poate explica. Acest proces va consolida subdezvoltarea tarii si sub drapel european.

Operatia a inceput deja cu specularea stralucita a contextului de admitere in UE. Retrocedarea spectaculoasa a Castelului Bran a fost aprobata si executata din nevoi impuse de mersul procesului de admitere. Imaginea unui von Habsburg, pozat la poarta castelului, a circulat, sic, prin toate eurojurnalele tv si a lasat in urma o concluzie ferma: Romania retrocedeaza.

Clasa politica a speculat si a cistigat. Intre timp, eliberat de munca la afisele pro-UE, primul-ministru Tariceanu va incheia lucrarile pe unul dintre cele mai importante santiere private ale tarii: casa de vacanta de la Ciofliceni, care a inghitit deja o jumatate de milion de dolari.