Democratii vor sa reduca cu 30% numarul agentiilor guvernamentale. Dar acest lucru nu se va intampla imediat, deoarece liderii PD au ca tinta principala restructurarea ministerelor si remanierea ministrilor proprii si, mai ales, a celor ai colegilor de guverare.

Surse din conducerea democratilor sustin ca, doar dupa restructurare si remaniere, vechii si noii ministrii vor fi obligati sa faca o lista cu structurile din subordine despre care cred ei ca trebuie sa dispara.

„Lista facuta de ei va fi analizata in Alianta si de la ea se va purcede la restructurarea agentiilor. Nu va fi usor sa facem restructurarea, deoarece noi stim ca, prin agentii, unele obscure, trec multi bani”, au afirmat sursele.

Potrivit lor, un calcul simplu arata ca reducerea preconizata ar aduce la bugetul de stat sume importante ce ar putea acoperi o parte din banii necesari procesului de integrare. Daca la prima vedere ar parea un lucru usor de facut, in realitate situatia este alta.

Agentiile si organizatiile guvernamentale sunt mai numeroase decat se crede, unele fiind infiintate din necesitate, iar altele, numai pentru a cheltui cu paravan legal banii publici. Mostenita de la guvernele anterioare, structura „colaterala” se apropie de 60 de entitati care functioneaza cu banii de la bugetul de stat, de doua ori mai multe decat membrii guvernului.

Premierul, calare pe 20 de agentii

Potrivit site-ului oficial al Executivului, numai in subordinea primului ministru se afla in acest moment 20 de agentii, iar in cea a Guvernului, 24, multe dintre ele figurand si pe ambele liste.

Articol integral Gandul