Saptamana aceasta am asistat la piata foarte tulbure si palpitanta, cu momente de cumpana si puncte de intoarcere. In primele doua zile am asistat la o continuare a scaderilor de saptamana trecuta, inregistrandu-se noi minime ale emitentilor importanti.

In cea de a doua parte a saptamanii am asistat la o revenire a pietei, si am putea sa o consideram una decisiva doar ca volumele au fost ceva mai mici in aceasta perioada.

Valoarea tranzactionata saptamana aceasta la Bursa de Valori Bucuresti a fost de 162,3 milioane lei, imbunatatita cu 39,88% fata de saptamana trecuta, media zilnica ajungand la 32,45 milioane lei.

Intrucat primele 2-3 zile ale saptamanii au fost pline de scaderi, restul zilelor care au urmat cu cresteri nu au putut ridica prea mult indicii bursieri, doar o parte din societati reusind o revenire la valori pozitive. Doar 13 societati au inregistrat cresteri, 16 au stagnat si 35 au fost in scadere.

Indicele BET(care cuprinde cele mai reprezentative 10 societati de la BVB) a crescut cu 36 puncte(RON), pana la valoarea de 7184,5 RON, adica +0,5%, indicele BET-C (cuprinde toate actiunile de la BVB) s-a apreciat foarte putin, pana la valoarea de 4366,6 RON cu 0,18 procente. Indicele BET- FI (urmareste evolutia SIF-urilor) a inregistrat scaderi de 3,99% (- 1701,2 lei).