Mai bine de jumatate de an s-a tot speculat pe tema incercarilor lui Traian Basescu de a forta schimbarea lui Calin Popescu-Tariceanu din functia de prim ministru. Pentru moment se pare ca vom avea parte doar de o formula mult mai cuminte de remaniere sau, cel mult, de o restructurare a guvernului.

Nu e exact solutia pe care principalii actori politici si-o doresc dar pare sa fie singurul compromis posibil in actualul context intern si international. Cum raportul de tara al Comisiei Europene a aminat pentru toamna decizia cu privire la data aderarii Romaniei in UE ideea anticipatelor a trebuit inghetata cel putin pina la sfirsitul anului.

Pe de alta parte, criza gripei aviare a explodat pe masa executivului. Ea nu a facut decit sa developeze o realitate pe care o stiam si despre vorbim de multa vreme: deficitul major de capacitate de management la nivelul administratiei romanesti. {i aici nu e vorba doar de ce se intimpla la Palatul Victoria ci peste tot in tara.

E o boala de sistem iar terapia e complicata si oricum de lunga durata. Prea multi dintre cei pe care ii denumim generic, la nivel local si central, autoritati, arata jalnic. Acum ii vedem cum nu sint in stare sa gestioneze cit de cit competent criza gripei aviare dar ei nu se comporta mai bine nici in alte situatii.

Nu doar pentru ca nu sint in stare sa puna la punct strategii de dezvoltare viabile pentru comunitatile lor dar au probleme si cu gestiunea eficienta a activitatilor de zi cu zi.

Din pacate nu exista o formula magica pentru a indrepta repede lucrurile, chiar daca opozitia incearca, de altfel in logica luptei politice, sa dea de inteles ca totul ar functiona mult mai bine daca ar ajunge ea la putere.

Problema e ca omul de pe strada nu face o astfel de analiza nuantata. Lumea vede pur si simplu ca guvernul actual nu da semne ca e in stare sa se descurce intr-o situatie de criza iar luarile de pozitie ale presedintelui de la ultima sedinta de guvern exprima public exact acest sentiment general, ceea ce afecteaza serios credibilitatea echipei Tariceanu.

Asa ca desi in trecut chiar si idea unei remanieri era vazuta cu mare reticenta de actualul premier acum Calin Popescu-Tariceanu nu prea are de ales. El trebuie sa dea opiniei publice sentimentul ca ceva se schimba la Palatul Victoria.

Problema e ca intr-o coalitie extrem de neomogena cu relatii interne tensionate, asa cum e cea actuala, atunci cind se intra in detalii lucrurile tind sa devina greu de controlat. Iar la o restructurare, adica la o regindire masiva a formulei de organizare a guvernului, situatia ar deveni probabil substantial mai complicata.

Pentru ca o formula mai restrinsa si mai supla de guvern inseamna in ultima instanta disparitia unora dintre pozitiile de influenta care intra in cosul de negociere.

Iata si de ce o solutie radicala de acest gen pare mai putin probabila desi mai ales PD a introdus-o in discutie, mai degraba din dorinta de a-si crea un avantaj la negocieri si de a obtine poate citeva puncte in plus in plan electoral decit pentru ca ar considera-o si realizabila.

Lipsa de entuziasm a premierului fata de astfel de schimbari e pina la un punct de inteles. Formula actuala ii convine de minune. Mai ales ca fata de varianta guvernului initial, alcatuit imediat dupa alegeri, cea actuala nu mai contine doi ministri liberali care erau in afara cercului sau de apropiati, Mona Musca si Ionut Popescu.

In plus, exista cel putin trei elemente care ii creaza primului ministru probleme suplimentare majore. Relatia dintre liberali si democrati a devenit tensionata si, mai grav, PD a depasit PNL ca intentie de vot in toate sondajele de opinie.

Presind pentru o varianta cu un singur vicepremier, desemnat de PD, democratii doresc sa marcheze simbolic atit aceasta schimbare de pondere electorala cit si sa semnaleze competitia deschisa in interiorul tandemului Aliantei D.A., o constructie politica oricum aproape golita cu totul de substanta.

In al doilea rind Calin Popescu - Tariceanu se vede acum atacat chiar din interiorul propriului partid. De catre Crin Antonescu, un lider liberal suficient de popular pentru a crea un curent de opinie intern periculos pentru presedintele partidului in conditiile in care cota de credibilitate a acestuia e in cadere libera.

Daca Calin Popescu-Tariceanu in ciuda relatiei tensionate cu Traian Basescu incearca, chiar si doar din ratiuni tactice, sa mentina alianta cu democratii linia promovata de Crin Antonescu e una radicala: un PNL total desprins de aliatii sai din campania electorala, chiar daca aceasta ar insemna pierderea puterii.

Ramine de vazut daca aceasta formula va fi mai apetisanta pentru liberali decit cea propusa de adeptii „fuziunii” grupati in jurul lui Valeriu Stoica si Monei Musca cu Theodor Stolojan drept port drapel.

In fine, a treia provocare pentru premier e problema reprezentata de situatia lui George Flutur si a lui Eugen Nicolaescu. Ambii sint oameni influenti in PNL, conduc organizatii judetene si fac parte din structura executiva de virf a liberalilor. E greu si sa-i elimini dar e greu si sa reconfirmi in functii doi ministri aflati acum in mare dificultate sub presiunea opiniei publice.

Daca mai adaugam si factorul Theodor Stolojan care nu are priza printre activistii liberali dar se bucura de multa credibilitate printre alegatorii obisnuiti vedem ca ecuatia pe care trebuie sa o rezolve dl. Tariceanu e una extrem de dificila.

De fapt, indiferent de varianta la care se va ajunge in final premierul pare sa iasa in pierdere de fiecare data. Ceea ce duce inevitabil la mai multa instabilitate in interiorul PNL unde diferitele tabere incep deja sa ia serios in calcul strategii de repozitionare pentru o posibila succesiune.

Efectele vor fi insa inevitabil resimtite dincolo de granitele partidului asa ca sint toate motivele sa vedem la orizont destula agitatie pe scena politica romaneasca.