Compania de telefonie mobila Cosmote Romania a anuntat marti ca, la 6 luni de la lansare, personalul sau a crescut cu 25% si pina in toamna spera sa ajunga la 600 de angajati. In doar sase luni de la intrarea sa pe piata din Romania, Cosmote a anuntat cresterea numarului de angajati, de la 400 in decembrie 2005 la peste 500 de angajati la sfarsitul lunii mai 2006.

„Cresterea semnificativa a echipei Cosmote reflecta prezenta comerciala puternica a companiei in primele luni pe piata si oportunitatile de dezvoltare profesionala pe care aceasta le ofera. Compania intentioneaza sa ajunga la un numar de 600 de angajati pana in toamna acestui an”, se arata intr-o informatie de presa.

Noii angajati s-au alaturat in principal departamentelor comerciale, tehnice si administrative. Pentru modernizarea infrastructurii si extinderii acoperirii, un accent deosebit a fost pus pe recrutarea inginerilor de retea.

De asemenea, in cadrul departamentului de marketing si comunicare, s-au alaturat specialisti in cercetare, dezvoltare de produse si servicii, branding si comunicare.

Cosmote Romania, membra a grupului elen Cosmote, s-a lansat in decembrie 2005 cu scopul de a face telefonia mobila accesibila tuturor romanilor. Dupa primele 4 luni pe piata romaneasca, Cosmote a atins un numar de peste 275,000 de clienti.