Peste operatorul "traditional" au venit patru optiuni prin satelit. In Romania, 250.000 de case beneficiaza de serviciul unui operator de televiziune prin satelit DTH (Direct-to-Home). Pare putin daca ar fi sa comparam cu cele 3,5 milioane de case care au televiziune prin cablu.

Insa cei patru competitori se gandesc la un potential de 1,5 milioane de clienti. Asa ca tortul este destul de mare, iar actorii au pentru ce se bate.

Plus si minus

In primul rand, avantajele televiziunii prin satelit tin de tehnologia folosita, cele mai importante fiind claritatea imaginii si a sunetului. "98% din operatorii de cablu sunt pe structura analogica, iar cablul nu suporta prea multe canale audio.

Intotdeauna o sa ai o problema sa auzi dolby, spre exemplu", spune Constantin Druica, vicepresedintele de marketing al Boom TV, cel mai nou operator de pe piata.

"Oricum numarul de programe care se pot receptiona prin satelit este mai mare decat cel receptionat prin cablu", declara Gheorghe Minea, presedintele Digital Cable Systems, firma care ofera serviciul Max TV.

Pe de alta parte, chiar daca abonamentul la un operator de televiziune prin satelit nu este mai scump decat la un operator de televiziune prin cablu, aparatura suplimentara are un pret destul de piperat. De cele mai multe ori insa, aparatura poate fi platita in rate.

In plus, cel care se aboneaza la un anumit operator de televiziune prin satelit si plateste reciever-ul si antena nu se poate muta la alt operator decat daca acesta foloseste acelasi tip de criptare. Adica alti bani, alta distractie. In plus, este nevoie de echipament de decodare separat pentru fiecare televizor.

Aici, iese in avantaj cablul clasic, al carui semnal poate fi impartit la oricate televizoare.

Articol integral Evenimentul Zilei