Suparat ca Rapidul doreste, in continuare, ca Steaua sa fie depunctata din cauza scandarilor rasiste ale jucatorilor si suporterilor ros-albastri de la finalul meciului cu Sportul, Gigi Becali s-a dezlantuit impotriva omologului sau giulestean, George Copos.

"Nenorocitul ala de Copos ar trebui sa se duca la puscarie, acolo unde-i este locul si sa ne mai lase cu metodele astea securito-comuniste. Degeaba vrea el sa iasa Rapid campioana, in urma depunctarii Stelei, pentru ca nu se va intampla asa ceva.

La Comisia de Apel nu se va intampla nimic, o sa vezi, pentru ca circulara aia de la UEFA intra in vigoare abia de la 1 iulie", ne-a declarat ieri Gigi Becali.

Se teme de Corleone

Presedintele Consiliului de Administratie al FC Steaua mai spune ca atata timp cat expertii - Csaba Asztalos, de la CNCD, Nicu Paun de la Partida Rromilor - spun ca echipa din Bulevardul Ghencea nu poate fi acuzata pentru discriminare, probabilitatea ca membrii Comisiei de Apel sa depuncteze formatia din Bulevardul Ghencea este aproape nula.

Gigi Becali recunoaste, insa, ca se teme ca Steaua ar putea fi depunctata. "Ma tem de un singur om de la LPF, care ar putea face ceva pentru ca Steaua sa fie depunctata", a recunoscut Gigi, fara a da numele acestei persoane. A ras insa copios cand i-am spus ca aceasta persoana este Dumitru Dragomir: "V-ati prins din prima".

Articol integral Ziarul