Cel mai mare grup media din Turcia, Dogan Media, intra pe piata din Romania. Acesta a obtinut licenta pentru D TV, un canal de divertisment. Consultantul grupului este Cristian Burci, fostul patron de la Prima TV.

Acesta a confirmat pentru HotNews.ro decizia de investitie in Romania a grupului, cu o suma estimata, la 30-35 de milioane de euro, intr-o prima faza.

Grupul Dogan, detinut de mogulul media Aydin Dogan, este cel mai puternic conglomerat media din Turcia. Are cele mai citite publicatii "Hurriyet" si "Milliyet", Kanal D, CNN-ul local in limba turca (Cnn Turk, joint-venture intre Turner International si Dogan Media Group), agentie de stiri.

Omul de afaceri Dogan detine peste 50 de companii in domeniul bancar, asigurari, energie si turism.

In primele patru luni din 2006, grupul media a obtinut un profit operational de 23 milioane de euro, mai mult decat in tot anul trecut, cand profitul operational a fost de 20 de milioane de euro (EBITDA in 2005).

In Turcia, Kanal D a fost baza de lansare pentru o serie de canale de nisa D-MAX, D-Yesilcam (filme turcesti), D Plus (Cultura, Stil de viata), Emlak (Imobiliare), D Home Video (distributie filme).

Deocamdata se cunosc putine detalii despre noua investitie din Romania.

Cristian Burci pastreaza secretul cu privire la implicarea sa in noua companie: “in urmatoarele 30-60 de zile vor fi discutii", spune Burci. Intrebat daca este adevarat ca detine 30% din compania care va fi creata in Romania, Burci a replicat: "Pana cand aceste lucruri nu vor fi pe hartie, acesta stire este falsa.”

Pe piata de divertisment din Romania au fost lansate o serie de canale de filme si alte emisiuni de divertisment - Pro Cinema, Acasa TV (ambele detinute de americanii de la Central Media Enterprises si, minoritar, de Adrian Sarbu), Hallmark, AXN, canalul pe baza de abonament HBO, Romantica - alaturi de canale de muzica si sport .

Pe de alta parte, data fiind puternica politica de divertisment a statiilor generaliste (Pro TV, Antena 1, Prima TV), s-ar putea spune ca noul Canal D risca sa muste si din audienta acestora.

Dintre televiziunile private, in topul preferintelor telespectatorilor se afla Pro TV si Antena 1.