Operat la coloana, vizibil suferind in urma calatoriei, presedintele Traian Basescu nu a vrut sa contramandeze intalnirea cu presedintele Frantei, Jacques Chirac. Si asta fiindca pentru Romania miza este mult prea importanta. Aderarea tarii la Uniunea Europeana, la 1 ianuarie 2007, nu merge deloc ca pe roate. Raportul Comisiei Europene din mai nu a prevazut data aderarii.

Speranta lui Basescu ca SUA vor impune partenerilor europeni aceasta data s-a dovedit nefondata. Au aparut complicatii majore datorita Bulgariei si faptului ca nimeni nici macar nu se gandeste sa decupleze cele doua tari. Dar lucrul cel mai important − Franta nu mai este motorul principal al aducerii Romaniei in Occident, asa cum s-a intamplat inca din ianuarie 1990.

Dupa intrevederea cu Chirac, Basescu a anuntat ca a obtinut ratificarea ceva mai devreme a Tratatului de aderare a Romaniei.

Faptul a fost confirmat apoi si de presedintele Senatului francez. Si, totusi, raceala din relatiile bilaterale este evidenta.

Chirac nu l-a insotit pe Basescu la declaratii de presa, dar Presedintia Frantei a emis un comunicat unde la fel de bine putea sa vorbeasca in loc de Romania si Bulgaria de Turcia sau Ucraina: „Presedintele Republicii (franceze - n.r.) l-a informat pe presedintele Basescu ca Franta a luat nota de raportul Comisiei.

El si-a exprimat speranta ca Romania va putea lua toate masurile necesare unei adeziuni incepand cu ianuarie 2007“.

La randul sau, ministrul francez de externe Philippe Douste-Blazy a afirmat intr-o conferinta de presa: „In privinta Bulgariei si Romaniei, Comisia Europeana isi va da avizul

in octombrie despre politica in privinta Justitiei si vom avea, cand Comisia isi va fi dat avizul, o decizie de luat. Dupa cum stiti, aceasta este asupra datei de 1 ianuarie 2007 sau 1 ianuarie 2008“.

Pentru cei care cunosc limbajul diplomatic, faptul ca se pronunta 2008, in contextul in care Douste-Blazy anuntase deja cu trei luni in urma ca, practic, Franta se va supune deciziei Comisiei in privinta aderarii Romaniei, oricare va fi aceasta, are o semnificatie deloc pozitiva.

Cum s-a ajuns in aceasta situatie? Nu se stie ce loc va ocupa Jacques Chirac in istoria Frantei, dar cu siguranta el are asigurat unul in istoria Romaniei. In privinta impingerii tarii noastre spre Vest, Chirac a fost de-a lungul timpului un stralucit continuator al lui Mitterrand.

Chirac a fost acela care, in iulie 1997, la Madrid, aproape a blocat extinderea NATO, fiindca SUA nu numai ca se opuneau aderarii Romaniei, dar in documentul final refuzau sa plaseze tara noastra ca lider al urmatorului val al extinderii. In decembrie ‘97, la Luxemburg, tot Chirac, impreuna cu premierul tarii gazda, Jean-Claude Juncker, a inscris practic Romania pe orbita UE.

In decembrie ‘99, impreuna cu premierul Tony Blair, acelasi Chirac forta inceperea negocierilor de aderare cu Romania, atentie, in ciuda raportului negativ din partea Comisiei Europene! Pana la Basescu, indiferent de liderii politici aflati la Bucuresti, Chirac a fost intotdeauna sustinatorul si avocatul intereselor Romaniei pe scena internationala in momente in care tara noastra nu avea

nici o alta sansa de a se face auzita. De unde atunci raceala de astazi? Reactiile presedintelui Frantei sunt, desigur, in legatura cu erorile in abordarile de politica externa facute de Traian Basescu, atat in campania electorala, cat si imediat dupa preluarea mandatului prezidential, in 2005.

Pana la urma doar declaratii, fiindca politica anuntata atunci nu a fost, in realitate, niciodata pusa in practica. Basescu a ofensat insa intr-un mod regretabil Franta si Germania. Fapt vizibil apoi in tot comportamentul diplomatic al Parisului si Berlinului din ultimul an. Vazand cum stau lucrurile, Basescu nu si-a recunoscut deschis greseala, dar, in schimb, a indreptat lucrurile.

In ianuarie 2006, discursul sau a fost cat se poate de pragmatic european. Gestul sau actual de a merge la Paris, in starea in care este, se inscrie pe aceeasi linie. Dincolo de linguseala oamenilor de casa ai presedintelui, infatisarea lui Basescu la Chirac a fost modul barbatesc prin care “marinarul” i-a cerut scuze “marelui vulpoi”.

Asa cum s-a intamplat si cu alte state din Est, admise deja in UE, Romania sau Bulgaria nu vor intra in UE nici in 2007, nici in 2008 doar prin propriile forte. Romania are nevoie de sprijinul si vointa politica ale marilor puteri europene, in special a Frantei si Germaniei. Tragaciul deciziei in privinta Romaniei este acum Parisul.

A lasa in continuare vechi animozitati personale sa influenteze decizia Frantei ar fi, probabil, prima eroare a presedintelui Chirac in politica pe care a avut-o fata de Bucuresti. Un esec al Romaniei in 2007 nu va fi si un esec al lui Basescu. El poate face un nou chef la Golden Blitz, prin care isi va recupera imediat eventualele puncte pe care le-ar pierde in sondaje.

Din ‘97 incoace, Chirac a facut insa mai mult pentru integrarea Romaniei in UE decat va fi facut Basescu in doi ani de mandat. Si atunci, esecul admiterii in 2007 va fi nu doar pentru Romania sau Franta, ci si pentru Jacques Chirac, cel din cartile romanesti de istorie…