Ceea ce se intampla acum cu presa romaneasca poate sa ne ingrijoreze, dar nu trebuie sa ne mire. La urma urmelor, fenomenul concentrarii se face simtit si prin alte colturi ale Europei. "Berlusconizarea" este deja o expresie intrata in limbajul curent, atunci cand vine vorba despre mass-media din Italia.
In Franta, uriasi ai economiei, precum Lagardere, Pinault, Bouygues sau Dassault, au deja propriile imperii de presa.
Dintre toate, merita macar amintita povestea cotidianului "Liberation", creat in 1973 de Jean-Paul Sartre si amicii sai de stanga ca o tribuna a ideilor incandescentului '68. Atat de entuziast a fost inceputul, incat societatea a fost creata pe principiul deplinei colegialitati - cu totii aveau salarii egale, de la director pana la femeia de serviciu.
Desigur, lucrurile au evoluat, in timp, de la diferentierea salariilor pana la acceptarea infuziei de capital strain - un fond de investitii britanic, in anii '80.
Ei bine, anul trecut, ziarul a fost cumparat de baronul Edouard de Rotschild, prieten cu liderul de dreapta Nicolas Sarkozy. Baronul a potolit ingrijorarile din tabara socialistilor promitand ca nu va schimba orientarea ziarului - si cel putin pana acum nu sunt semne ca si-ar fi calcat cuvantul.
Dupa cum, cu toate modificarile petrecute la nivelul actionariatului, presa frantuzeasca, in ansamblul ei, si-a pastrat tinuta.
Dar Parisul e una, iar Micul Paris cu totul altceva. Adusa pe lume in decembrie 1989 de cativa entuziasti, presa din Romania nu s-a consolidat in acesti ani, decat cel mult in aparenta. De fapt, ea a devenit tot mai vulnerabila.
Niciunul dintre intemeietorii monumentelor presei de la inceputul anilor '90 - Cristoiu, Rosca Stanescu, Nistorescu, grupurile fondatorilior de la "Adevarul" si de la "Romania libera", inventatorii "Academiei Catavencu" etc., etc. - nu a reusit sa construiasca macar o institutie media capabila sa reziste unor preluari mai mult sau mai putin ostile.
Fenomenul presei romanesti a creat lideri de opinie, vedete TV, nu si institutii solide.
Absenta regulilor si obiceiul directorilor de a semna cu o mana editoriale si cu alta contracte au pregatit terenul, incet-incet, pentru santajul de presa, pentru publicitatea mascata si pentru cardasia publicitatii de stat, cea mai mare prostitutie mediatica, ajunsa la cote inegalabile in timpul guvernarii Nastase.
Sfarsitul acestei epoci politice i-a gasit pe marii profitori ai publicitatii de stat si mai vulnerabili.
Adaugati interesul scazut pentru capitalizarea societatilor prin intermediul unor puternice grupuri de presa din Occident si mentinerea unor ambiguitati in privinta adevaratilor actionari. Mai puneti in ecuatie slaba preocupare pentru cresterea tinerilor jurnalisti si abandonarea temelor majore ale dezbaterii publice din discursul TV in favoarea subiectelor facile, tabloidiste.
Toate acestea au tinut la distanta multi investitori occidentali puternici si au creat imaginea unei prese vulnerabile, manevrabile si disponibile. Oligarhii nu au facut decat sa vina si sa ia, linistiti, niste produse create din timp pentru ei (daca nu, uneori, chiar de ei, dar pe ascuns!).
Insa speranta moare ultima. Reglementarile europene, constiinta unei bune parti din jurnalistii noii generatii si mai ales maturizarea publicului s-ar putea sa nu permita sa se intample chiar orice. In fond, cititorii nostri sunt mai inteligenti decat noi, nu?
P.S: In plina dezbatere a "oligarhizarii" presei, Dan Voiculescu a anuntat ca si-a cedat toate actiunile fiicelor sale. Este cineva convins ca asta schimba cu ceva situatia?
