Doua evenimente au avut loc simultan joi. Unul a fost demisia lui George Copos din Executiv, iar celalalt inceperea urmaririi penale impotriva lui Adrian Nastase, in alt dosar. Doua destine, ambele ministeriale, doua cazuri de DNA. Aici se termina toate asemanarile. Viata a aratat ca nu e totuna sa pleci spre ancheta print sau cersetor.
Iesirea din scena a omului de afaceri conservator a semanat mult a melodrama ieftina. Alaturi de el au stat oamenii Puterii, care i-au plans de mila. Cu toate ca a avut cateva discutii cu Tariceanu, in care i s-a sugerat sa plece din cauza problemelor cu organele de ancheta, Copos a preferat sa astepte un moment propice pe care sa-l speculeze in folosul propriei imagini.
Nimic nu putea fi mai potrivit decat un protest fata de Codul Fiscal. Votantii conservatori se vor fi simtit aparati in interesele financiare de gestul fostului vicepremier care, fiind parte a guvernarii, nu a reusit sa le promoveze interesele. E o nota de moralitate sa-ti dai demisia in semn de solidaritate cu o categorie sociala. Suna si bine.
Doar ca, in cazul Copos, aceasta haiduceala politica nu a facut altceva decat sa-i taie orice speranta pentru o viitoare cariera politica. Asa cum a incercat sa-si acopere afacerile, asa a incercat acum sa ascunda si motivul real al plecarii. Incapacitatea sa de a-si asuma realitatea, ca si incercarea de a pacali electoratul il vor costa scump in cazul unei reveniri pe scena politicii.
Jignitoare a fost pentru marea masa a cetatenilor si atitudinea colegilor de guvern ai domnului Copos, inclusiv a domnului Tariceanu, care nu mai prididea sa se mire de aceasta decizie. si partidul l-a plans pe Copos cateva clipe, dupa care s-a retras sa-i gaseasca inlocuitor.
Toata punerea in scena a urmarit sa-i lase fostului vicepremier covorul rosu si la iesirea din cladirea din Piata Victoriei. In plus, nu dadea bine pentru imaginea Cabinetului o plecare pe motiv de DNA.
In schimb, pentru Opozitie, DNA a devenit al doilea domiciliu, cum se intampla acum in cazul lui Adrian Nastase. Cand ajungi in partea cealalta, nu se mai construiesc telenovele in jurul tau. Partidul te da afara, procurorii te hartuiesc cu perchezitiile, dosarele se inmultesc precum ciupercile dupa ploaie si toata lumea te ocoleste ca pe ciumatul din piata publica.
Acesta este purgatoriul politic. Mai mult, multimea care statea cuminte la cabinet asteptand un gest de bunavointa din partea alesului s-a transformat in multimea acuzatoare. Nastase plateste din plin incapacitatea de a face curatenie in jurul sau in timpul guvernarii pe care a gestionat-o, dar si placerea de a se balacari in fel de fel de aranjamente, unele mai dubioase ca altele.
Dramatic este insa ca ambele cazuri, ca si altele care au reusit sa ingalbeneasca steagurile justitiei, nu sunt decat pentru vitrina expozitiei internationale. Suna bine sa spui ca ai un vicepremier in ancheta, un fost prim-ministru si cativa parlamentari. Pe fond, convingerea este ca "om reusi noi cumva sa le scoatem la capat", in cel mai pur stil mioritic.
Pentru opinia publica interna, finalizarea unor procese ar putea duce la recastigarea increderii in justitie. Pentru extern ar fi un semn de responsabilitate. Din pacate, dupa cum au fost tratate cele doua situatii descrise mai sus, nu se poate trage deocamdata decat o singura concluzie: ca diferentierea Opozitie-Putere viciaza orice demers al actului de justitie.
