Companiile vor avea la dispozitie un nou serviciu de la Romtelecom, numit „Grup Inchis de Utilizatori”. Aceasta optiune permite companiilor cu mai multe linii telefonice, sau companiilor avand interese comune, formarea unui grup in interiorul caruia se aplica tarife reduse.

Tarifele pentru convorbirile efectuate in grup (intra si interjudetene, in reteaua Romtelecom) sunt reduse cu 50% fata de tarifele standard, indiferent de palierul orar. Catre alte destinatii, in afara grupului, tarifele aplicate sunt cele standard.

Serviciul este furnizat pe baza de contract, incheiat cu o singura persoana juridica, numit membru coordonator al grupului in numele tututor persoanelor juridice care il alcatuiesc.

Optiunea poate fi solicitata numai prin reprezentantii de vanzari ai Romtelecom, care pot da detalii si in privinta abonamentelor lunare. Valoarea abonamentului lunar variaza in functie de numarul de linii si de durata contractului, pornind de la 1 euro pe numar de apel, fara TVA. Activarea optiunii si prima configurare a liniilor aferente grupului sunt gratuite.

Liniile incluse intr-un asemenea grup pot fi linii situate la adrese diferite, din acelasi oras, dar si din orase diferite si pot fi taxate in conturi diferite de abonat. Apelarea in cadrul grupului se face prin formarea numarului corespunzator de cifre, conform destinatiei apelului, clientii din grup neavand apelare abreviata.