Copii cu cetatenie germana sunt tinuti izolati in creierii Muntilor Maramuresului, intr-o scoala de corectie care functioneaza sub umbrela unei fundatii. Tratamentul care li se aplica adolescentilor nemti nu pare deloc bun. Exista plingeri in care se arata ca acestia sunt agresati psihic, dar si fizic de catre unii dintre cei care ii au in grija.

Declaratiile sunt neoficiale insa, pentru ca nimeni nu doreste sa vorbeasca direct despre ce se intampla in tabara de munca.

Tinerii sunt obligati sa stea departe de casa, intr-o pustietate deplina, intre sase luni si doi ani. Printr-o exceptie, unul dintre acesti minori a fost plasat o perioada intr-o gospodarie din localitatea Ieud, de unde a evadat de doua ori declarand ca este maltratat de catre „gazde”.

”Gulagul copiilor” a ajuns in atentie dupa ultima evadare a lui Beniamin Mayer. Luni, 2 iunie a.c., baiatul a ajuns pana in Baia Mare. Un barbat l-a gasit bantuind dezorientat prin piata de alimente in cautare de mancare. I s-a facut mila de el si l-a dus acasa. L-a imbracat, l-a hranit si a incercat sa afle de la el ce cauta in Baia Mare. In palmele lui a putut sa vada urme care sa indice posibile lovituri.

Povestea cutremuratoare a baiatului a scos din umbra intregul proiect al lagarului de reeducare strain existent in Maramures.

Copilul neamt a spus ca se numeste Beniamin si ca a fost adus in Maramures inca de anul trecut. De atunci, a trait intr-o casa izolata aflata in catunul Valea Vinului, apartinator de orasul Viseu de Sus, impreuna cu alti tineri germani. O vreme a fost trimis sa lucreze in gospodaria unei familii din comuna Ieud.

Au fost putinele momente in care a putut sa ia contact cu lumea, pentru ca, in rest, a fost nevoit sa stea departe, intr-un loc uitat de Dumnezeu.

Beniamin a povestit ca a fost batut si ca a vrut sa fuga cat mai departe de Maramures. Nu este pentru prima data cand incearca sa scape din ”inchisoarea” sa. A mai avut cateva tentative de evadare, insa de fiecare data a fost prins si adus inapoi. Ultima data a ajuns pana in vama la Petea.

Le-a spus celor cu care a stat de vorba ca nu mai poate indura viata de aici si ca isi doreste sa plece din Romania cat mai repede. Marti el era insa tot in casa de corectie.

Articol integral in eMaramures.ro