Anglia a intrat in vestiar condusa de capitanul David Beckham care a fredonat hit-ul lui Robbie Williams "Let me entertain you", un mesaj pentru colegi, dar si pentru suporteri....

Debut perfect, englezii punctind in minutul 4 printr-un autogol al lui Gamarra. Gerrard, cartonas galben, plateste pentru determinarea tipica lui intr-o zona neutra. Se "razbuna" Paredes care il accidenteaza pe jucatorul lui Liverpool. Dupa citeva secunde in care ingrijorarea a plutit deasupra bancii tehnice engleze, Gerrard se ridica si reintra in lupta.

Sud-americanii sunt aproape de egalare in minutul 45, Valdez trimitind milimetric pe linga bara, din careu. In a doua parte, Paredes a irosit cea mai mare situatie, la o eroare a portarului Robinson.

In final, dupa ce a schimbat aproape tot segmentul de atac, lasindu-l pe Crouch singur, Eriksson a colectionat o victorie pentru care echipa a traversat citeva momente nervoase.

"Stiu ca trebuie sa jucam mult mai bine pentru a cistiga Cupa Mondiala, dar o vom face. Uneori, trebuie sa mai si suferi"

Sven Goran Eriksson, antrenor Anglia

"Gerrad si Lampard, extraordinari - ei au dictat ritmul ofensiv, tot ei au adus linistea coechipierilor"

Jim Selby, instructor FIFA

Fisa jocului

Anglia-Paraguay 1-0

A marcat: Gamarra (autogol) minutul 4

Anglia: Robinson, Neville, Ferdinand, Terry, Ashley Cole, Beckham, Lampard, Gerrard, Joe Cole (Hargreaves 82), Owen (Downing 56), Crouch

Paraguay: Villar (Bobadilla 8), Caniza, Gamarra, Caceres, Toledo (Nunez 82), Bonet (Cuevas 68), Acuna, Paredes, Riveros, Valdez, Santa Cruz

"Man of the Match" - Frank Lampard (Anglia)

Comentariile specialistilor HotNews.ro:

Ion Cupen: " Anglia m-a dezamagit pentru ca in afara golului din minutul 4 nu a mai fost productiva si a incheiat jocul in haos. 1-0 a fost diferenta sensibila astazi intre fotbalul organizat al Angliei si cel instinctual al Paraguayului".

Mircea M Ionescu: " Anglia este mai organizata decit la editiile trecute. Aseaza mai bine jocul. Sa vedem cum o va face in fata unor echipe mai tari".