Fostul lider al PNL, Theodor Stolojan, a criticat dur, duminica, intr-o conferinta de presa, conducerea Partidului National Liberal si unele decizii ale presedintelui partidului, Calin Popescu Tariceanu, transmite Radio Romania Actualitati.

El a spus ca PNL a facut doua greseli strategice: respingerea alegerilor anticipate si respingerea fuziunii dintre liberali si democrati.

Stolojan considera ca, in acest moment, PNL si-a pierdut credibilitatea:

“Este pierderea de credibilitate, care a fost castigata cu mult efort in perioada 2001-2004. Al doilea fenomen este aceasta competitie care a aparut in cadrul Aliantei intre PNL si PD, in timp ce obiectivul este intarirea unitatii politice a Aliantei”.

De asemenea, Theodor Stolojan s-a declarat impotriva procedurilor prin care sunt numiti, in functii de conducere, membrii PNL, fara sa fie consultati liberalii, referindu-se in special la numirea ministrului pentru relatia cu Parlamentul si a celui de Finante:

“Am o serie de rezerve serioase cu privire la modul in care se efectueaza conducerea politica in cadrul PNL. Exista un grup restrans acum care ia decizii, unele decizii, nu toate, importante, care se comunica ulterior organismelor de conducere ale partidului.

Iata, recenta numire a unui ministru pentru relatia cu parlamentul a fost doar anuntata parlamentarilor liberali, fara ca acestia sa fie consultati, fara sa se faca trei propuneri, asa cum ar fi fost normal, si sa se analizeze, sa se faca optiuni.

Si as vrea sa spun foarte limpede: asta nu inseamna ca eu sunt impotriva acestei propuneri care a fost facuta, eu sunt impotriva procedurii”, a declarat Stolojan.

Theodor Stolojan a criticat si Guvernul Tariceanu deoarece spune ca acesta nu se implica in reforma sistemului sanitar.