Destul de complicata afacere a fregatelor poate fi desfacuta cumva in factori primi daca lasam la o parte detaliile tehnice si asezam in ordine cronologica evenimentele cunoscute.

In „Portile albastre ale orasului“, un film romanesc de razboi, e un personaj care joaca poker pina dimineata, cistiga tot ce-i pe masa si, pe cind se indreapta spre casa, incepe un bombardament aliat.

Personajul, cu buzunarele doldora de bani, incepe sa se caineze pe strazi, cu gindul la nevasta lui, apoi isi vede casa distrusa, nevasta moarta sub darimaturi, alaturi de ea un barbat, mort si el, despre care crede ca e taica-sau.

Disperarea personajului atinge paroxismul, ca nu e deloc simplu sa-ti pierzi dintr-o data si nevasta, si tatal. Insa in momentul in care dezveleste chipul barbatului mort, personajului i se curma brusc bocetele, se scarpina nedumerit in cap si rosteste nauc: „Hopa! Asta nu e tata“…

Destul de complicata afacere a fregatelor poate fi desfacuta cumva in factori primi daca lasam la o parte detaliile tehnice si asezam in ordine cronologica evenimentele cunoscute. Asadar, de-a lungul anilor 2001-2002, englezii de la BAE Systems au fost cei care au venit in Romania si au propus derularea unui contract de offset in avans.

Asta insemna ca ei sa achizitioneze produse si servicii din industria romaneasca de aparare, urmind ca ulterior partea romana sa cumpere de la ei ceva. Poate chiar doua fregate. Propunerea a fost bine primita la Bucuresti si, pina sa apuce englezii sa cumpere ceva de la noi, am cumparat noi ceva de la ei: doua fregate.

Din momentul in care a iesit hotarirea de guvern, apetitul britanic pentru marfa romanilor a scazut brusc. Au spus ca vom merge „umar la umar“, adica pe masura ce partea romana va achita o transa de bani, vor veni si ei la cumparaturi la Bucuresti. Nu s-a intimplat asa decit in foarte mica masura.

Noi le-am dat toti banii, ei au cumparat firimituri. Au pretextat ca nu avem o lege a offsetului, ca nu e infiintata Agentia de Offset, desi lipsa legii si a agentiei nu avea cum sa-i opreasca sa vina cu banii. Legea offsetului nu le era aplicabila, rostul ei e sa oblige autoritatile romane sa insoteasca orice achizitie de armament de intelegeri tip offset.

Si, in ultima instanta, nici in 2001-2002 nu exista o asemenea lege, ceea ce nu i-a oprit sa vina sa ne roage cu offsetul. Asadar: au venit, ne-au fluturat pe sub nas offsetul in avans, noi am muscat, le-am luat fregatele, dupa care si-au uitat promisiunea. Adica pare-se ca am picat de caraghiosi.

Apoi am adoptat si o lege a offsetului. Publicata in decembrie 2002, dar cu intrare in vigoare dupa doua luni. Ei bine, in intervalul celor doua luni s-a semnat contractul fregatelor.

Daca se semna dupa intrarea in vigoare a legii, nu doar ca englezii trebuiau sa onoreze offsetul, sub imperiul sanctiunilor prevazute in actul normativ, dar si romanii erau obligati sa urmareasca derularea acestuia. Tot ce aveam de facut era sa mai asteptam o luna. Noi insa n-am asteptat si pare-se ca am picat a doua oara de caraghiosi.

Contractul fregatelor este in acest mo-ment secret. Nu-i stim clauzele, nu stim nici macar daca offsetul este sau nu pre-vazut, si daca este, nu stim cum suna clauzele penalizatoare in caz de neconformare. Asadar, fie pentru ca nu exista clauze de offset, fie pentru ca exista, dar n-am stiut sa le activam, se poate spune ca am picat pentru a treia oara de caraghiosi.

Desigur, nu e deloc confortabil sa constati ca am avut un guvern care, numai pe acest contract, pare sa fi picat de atitea ori de fraier. Stim cu totii ca sintem un popor destept, inventiv, smecher chiar, nu ne omorim noi cu munca si seriozitatea, dar la tot soiul de dibaceli nu ne intrece nimeni.

Si e evident ca suferim cu totii cind constatam ca domnii din perfidul Albion ne-au facut o asa lucratura. Cind aflam insa ca aceiasi domni au efectuat, pentru acest contract, plati confidentiale in paradisuri fiscale, parca ni se curma brusc bocetul, ne scarpinam nedumeriti in cap si rostim nauci: Hopa! Asta nu e tata…