Mii de copii din Romania sufera de cancer. Cei mai multi nici nu stiu ce au. Nici nu li se spune. Traiesc mai mult prin spitale. Acolo cresc, acolo invata. Uneori, acolo mor.
Pavilionul copiilor bolnavi de cancer din Institutul Oncologic „Al. Trestioreanu“ din Bucuresti e greu de gasit in fortareata din Fundeni. Batrinii insiruiti la ghiseul de informatii, fiecare cu felul lui de cancer, se mira: adica si copiii au cancer?
Linistea etajului e tocata de ticaitul unui ceas, masurind un timp anume: tic-tac. Un copil fara par pe cap, poate fetita, poate baiat, bate holul de la un capat la altul, ca un lunatic.
In saloanele cu zabrele la ferestre - „S-a aruncat cineva odata“, spune asistenta - numai flori, multe flori pe noptiere. Femei tinere, in capoate pestrite, cu basmale albe pe cap. Stau cu ochii pironiti pe tuburile de plastic din care picura viata in venele copiilor lor. Nu s-au otravit cu tigari si posirci, nici n-au avut timp de excese si totusi sint acolo.
Pestisorul de aur
Atmosfera de veghe liturgica din pavilion se schimba cu totul la parter, in clubul de zi al copiilor. Baietii par sa detina suprematia in club. Au ocupat calculatoarele si izbesc barbateste in taste, impusca niste bestii patratoase, busesc masini de curse ori isi dau pasiente pentru cine stie ce dorinte.
