Romanii au cheltuit in 2005 cu 25% mai mult pentru bunuri de larg consum, arata un studiu Gfk care induce ideea de prosperitate.
Adica, desi romanii consuma o cantitate mai mare de iaurt, ulei, cafea, bere, apa minerala, sucuri necarbogazoase, cola si limonada, cheltuielile pentru alimente si bauturi s-au redus de la 55,8% din totalul cheltuielilor de consum, in 2002, la 49% in trimestrul IV 2005 (54,9% - 2003, 52,3% - 2004).
Ceea ce a facut ca populatia sa aiba posibilitatea sa consume, mai multe produse universale de curatat, produse de spalat vasele, detergenti, pasta de dinti si sapun.
Marfuri pe care le achizitioneaza din ce in ce mai mult prin intermediul formelor de comert modern, fiindca daca, de pilda, in Bucurestiul anului 2001 bunurile cumparate de la hipermarketuri, supermarketuri, discounteri si retele cash & carry detineau o pondere de 18%, acum procentajul a urcat la 48%, iar aria buticurilor s-a restrans de la 54 la 35%.
OK, si cum de isi permit romanii sa cheltuiasca mai mult? Pe de o parte le-au crescut salariile - de la 4,5 milioane de lei in 2002 la 8,4 milioane in aprilie 2006 -, de cealalta parte s-a turat puternic motorul creditului, in asa fel incat dupa 2002 a rezultat o „crestere semnificativa si permanenta“ a cheltuielilor de consum.
Din pacate insa, daca romanii beneficiaza de o putere de cumparare superioara, de ce ponderea cafelei in cosul de consum luat in calculul inflatiei s-a redus de la 1,42% in 2002 la 1,06% in 2006, cea a uleiului de la 2,25 la 1,48%, iar cea a detergentilor de la 1,55 la 1,31%? E greu de spus, dar cert este ca pe cand ei consumau mai mult detergent, pasta de dinti si sapun foloseau mai putina apa,
deoarece ponderea serviciilor de „apa, canal si salubrizare“ si-a redus procentajul de la 2,97% in 2002 la 2,34% in 2006.
Si pentru ca tot am ajuns sa discutam de utilitati se poate vedea ca ponderea alimentelor si bauturilor in cosul de la Statistica s-a diminuat de la 44,7% in 2002 la 40,71% in 2006.
S-a majorat in schimb procentajul marfurilor nealimentare (de la 39,56 la 42,25%) si serviciilor ( de la 15,74 la 17,04%): medicamente (de la 2,79 la 3,24%), energie electrica (de la 4,63 la 5,23%), gaze (de la 1,86 la 2,65%), telefon (de la 3,46 la 5,29%) etc.
Exact bunurile cu preturi reglementate, care s-au scumpit continuu in ultimii ani, dar la care nu se poate reprima drastic consumul cand creste pretul, ci mai degraba se renunta la unele marfuri alimentare.
Kilowati in loc de paine
Vi se mai pare spectaculoasa acum scaderea cheltuielilor pentru alimente si bauturi, de la 55,8 la 49%? Daca mai exista cumva dubii trebuie spus ca e suficient sa ne mutam atentia de pe cosul de consum pe distributia cheltuielilor de consum si ajungem la aceeasi concluzie.
Gfk prezinta structura bugetului familiei in Europa Centrala si de Est si ne lasa sa intelegem ca nu s-au micsorat doar costurile cu alimentele si bauturile, ci ne umple de entuziasm si pe seama faptului ca transportul, comunicatiile, chiriile, intretinerea, apa, electricitatea, gazele au o pondere vizibil mai redusa fata de majoritatea esticilor care s-au integrat in UE.
E firesc sa fie asa, pentru ca dintre toti acestia doar noi mai avem preturi administrate. In acelasi timp insa, daca ne uitam pe structura cheltuielilor de consum, constatam ca ponderea transportului si comunicatiilor s-a majorat de la 9,6% in 2002 la 11% in 2005, in timp ce procentajul utilitatilor a crescut de la 14,6 la 15,8%.
Iata cum se creeaza din nou senzatia ca oamenii au inceput sa consume kilowati si gigacalorii, in loc de carne, paine, branza, oua.
In ceea ce priveste detergentii, care intra la categoria „mobilier, dotarea si intretinerea locuintei“, se observa o marire a ponderii acestei pozitii in cheltuielile de consum - de la 3,2% in 2002 la 3,9% in 2005 -, invers fata de dinamica din cosul de consum.
Daca se foloseste mai putin detergent, dar se cheltuiesc mai multi bani pentru a-l cumpara, cine prospera pe spinarea cui? Furnizorul sau clientul?
Gfk vorbeste de formele de comert modern (idee intalnita si la presedintele Basescu care a utilizat sintagma comert civilizat de tip hipermarket) si prezinta ca posibil scenariu pentru 2010 ca jumatate dintre romani (nu doar bucurestenii) sa cumpere de la hipermarketuri, supermarketuri, discounteri si retele cash & carry - la fel ca in Polonia anului 2002.
Numai ca prin 2004 Tomasz Suprovicz, consilier economic al Ambasadei Poloniei la Bucuresti, povestea ca in tara lui hipermarketurile nu mai sunt la fel de in voga ca acum 5-6 ani, piata, ca organism viu, a reactionat, nimeni nu mai are timp de magazine intinse pe cateva hecta-re, oamenii se reintorc la magazinele mici, mai ales la cele non-stop.
Iar declaratia recenta a ministrului de finante polonez Teresa Lubinska vine sa completeze perfect ce a zis diplomatul: „Polonia trebuie sa ramana deschisa investitiilor straine directe, dar hipermarketurile nu sunt vitale pentru dezvoltarea economica a tarii. Provocarea pentru Polonia este de a produce mai mult“.
Cu alte cuvinte, polonezii au ajuns la concluzia ca investitiile marilor firme de retail nu sunt de o importanta vitala pentru economie, fi-indca pot sa fabrice si ei ce le aduc hipermarketurile din afara cu titlu de oferta speciala. N-au nevoie ca aceste importuri sa fie finantate de structuri bancare gigant. Vor, in schimb, piete concurentiale si investitii in economia reala. Iata o abordare total diferita de cea de la noi.
