[d:1:d]Doua goluri tirzii aduc Angliei o victorie cit o calificare. Succesul a venit foarte tirziu, la singurul moment inspirat al lui Beckham, inventatorul unei centrari pe care a trimis-o in plasa "girafa" Crouch care pina in acel minut 83 ratase tot, inclusiv doua ocazii singur cu portarul.

David Beckham, capitan Anglia: "Nu ne-am pierdut increderea, pentru ca stiam ca toti 11 se vor bloca. Ma bucur ca am terminat in forta. Nu ati vazut inca cel mai bun joc al nostru, dar va veni si acel moment".

In prelungiri, Gerrard a luminat drumul spre poarta cu un sut in stilul casei. Dar impresia nu a fost salvata - titlul mondial e departe.

Sven Goran Eriksson, antrenor Anglia: "Trinidad s-a aparat cu 8-9 oameni. Au facut-o foarte disciplinat, in forta, ceea ce ne-a facut misiunea mai dificila. Dar am avut rabdare. Victoria noastra este pe deplin meritata".

In aceasta intilnire, selectionerul Eriksson a precipitat revenirea lui Wayne Rooney, pe care l-a trimis in teren inca din minutul 58, pentru ca resursele fizice ale lui Owen se epuizasera.

Leo BEENHAKKER, antrenor Trinidad: "Mi-a fost foarte greu sa vad primul gol... Cu fiecare minut, sperantele noastre cresteau, de aceea a fost un sentiment de mare dezamagire. Baietii au jucat cu o inima mare, era singurul mod in care puteam sa facem un asemenea joc".

In vestiarul echipei Trinidad Tobago, purtator de cuvint al tristetii a fost portarul Shaka Hislop: "Este o zi de tinut minte, am fost la un pas... Mi-ar placea ca acasa oamenii sa fie mindri de noi". "Acasa" insemnind o tara cu o populatie de 1 milion de locuitori.

Urmarind discutia lui Hislop cu ziaristii, antrenorul Hislop a adaugat: "Sa pierzi in ultimele minute cu Anglia, da, este o zi de neuitat pentru o tara ca Trinidad".

Comentariul specialistului, pentru HotNews.ro:

Ion Cupen, senior editor Pro Sport: "Sa supui Trinidad dupa 83 de minute e ca si cum Statelor Unite le-ar trebui doi ani sa invadeze Malta. Trinidad a jucat exemplar si a demonstrat ca nu fotbalul, ci campionatul englez este tare. Anglia nu are fantezie, nu are aplomb".