La 16 ani de la marea schimbare sintem inca nesiguri de drumul care trebuie urmat pentru a ne asigura viitorul. Nu cel de miine, de peste un an, sau zece, ci viitorul copiilor, al nepotilor. Reforma in invatamint si cercetare, domenii de care acest viitor depinde cit se poate de direct, a fost o serie lunga de gafe care ne-a adus la marginea prapastiei.

Ai muncit o viata, de multe ori pe brinci la mai multe slujbe deodata. Grija zilei de miine si temerile ca nu ai niciodata indeajuns pentru a-ti creste decent copiii iti macina zilele si iti tulbura noptile. Cu frica de Dumnezeu, i-ai invatat sa fie cinstiti, sa munceasca pentru o viata mai buna. A venit timpul sa-si desavirseasca educatia la universitate, pentru ca apoi sa-si inceapa o cariera.

Iti vorbesc tie, draga prietene, care urmezi calea de mijloc! Copilul tau va trebui in curind sa paraseasca cuibul, sa invete sa zboare singur. Unde sa-l trimiti la facultate? Grea intrebare, daca traiesti in Romania de azi!

O data ce talentul sau atractia spre un anumit domeniu si, de ce nu, consideratiile practice si-au spus cuvintul in alegerea unui drum, ramine de decis la ce universitate sa-ti trimiti copilul din miriada de institutii de acest gen. Ce sfaturi sa-i dai? Daca ar fi sa alegi un doctor la care sa-ti ingrijesti sanatatea te-ai lua dupa faima lui, ai intreba familia, prietenii.

Alegerea unei universitati nu ar trebui sa fie cu mult mai complicata. Aici profesorii impartasesc din ceea ce stiu studentilor. De unde stiu acesti profesori „meserie“? De la mentorii lor, din carti si mai ales din experienta directa, cu alte cuvinte din cercetare.

Daca tari precum Cehia sau Ungaria s-au conectat imediat in anii '90 la sistemul de cercetare mondial si au inceput sa-si evalueze universitarii dupa criterii internationale, in Romania este alta poveste. Profesorii performanti ramin invaluiti intr-un mister abil intretinut de masa informa de semidocti.

Introducerea unor criterii minimale de evaluare (a se citi in loc de minimal - nota cinci minus, numai buna pentru a evita corigenta) bazate pe mult hulitul sistem ISI, care sa fie comparabile cu cele din alte tari, continua sa intimpine o rezistenta indirjita.

Paradoxal, in aceasta rezistenta isi dau mina nulitati promovate pe puncte cu personalitati de anvergura provenind mai ales din partea umanista a culturii. Pentru cine vorbesc acesti domni? Argumentele lor precum ca introducerea unor criterii cantitative (de altfel acceptate intr-un fel sau altul in intreaga lume) nu s-ar sustine in domeniile umaniste sint in mare parte adevarate.

Daca ar iesi insa din sistemul lor referential, si-ar da seama ca domeniile umaniste inregistreaza o efervescenta fara precedent in Romania ultimului deceniu, care ar trebui sa-i predispuna la o mai mare impartialitate.

Si daca s-ar aseza in fata oglinzii si s-ar intreba: pentru ce si pentru cine, si mai ales cum lupt eu in aceasta problema a evaluarii performantelor universitare? - atunci sint sigur ca si-ar da seama ca propunerile venind din partea colegilor din stiinta nu trebuie darimate, ci sprijinite.

Mai ales ca pozitia lor de intelectuali publici le da o anumita putere, dar le impune si o responsabilitate atunci cind modeleaza opinia publica.

Criteriul publicatiilor bazate pe cercetare originala la nivel international trebuie sprijinit sa devina un principiu de baza (nu singurul, asa cum profesionisti ai diversiunii lasa sa se-nteleaga!) acolo unde se preteaza aplicat, adica in majoritatea domeniilor, iar unde acesta nu este potrivit, trebuie propuse solutii constructive imaginate de profesionisti onesti, luind ca model alte sisteme

nationale din tari care au trecut deja prin asta. Discutiile prin ziare si reviste sint frectii la piciorul de lemn! Problema de rezolvat este cum sa stim cine merita sa fie profesor universitar si cine ar trebui sa se reprofileze ca sa nu suga bani nemeritati din bugetul public.

Tiris-grapis ne indreptam spre un sistem de evaluare mai onesta a universitarilor si a cercetatorilor. Dedicatia unor oameni, din pacate marginalizati, precum si a unor organizatii civice, si, sa speram, iminenta aderare la sistemul european, vor grabi acest proces.

Pina atunci, draga prietene, gindeste-te bine si, daca poti sa faci un efort financiar, trimite-ti copilul sa studieze in alta tara, unde problemele acestea infantile sint deja rezolvate. Profita de facilitati financiare acordate de tarile occidentale studentilor din Est.

Chiar universitati din tari precum Ungaria, Cehia sau Polonia sint cu decenii inaintea celor din Romania - copilul tau ar capata o educatie cum se cuvine acolo, cam pe tot atitia bani pe care-i vei cheltui in tara.

Daca nu ai incotro si trebuie sa alegi o universitate din Romania, pregateste-ti copilul sa fie mai mult autodidact! Cauta-i o facultate unde profesori cu faima mai fac inca cercetare in ciuda sistemului. Poate mai prinde o ultima sansa sa descopere un mentor adevarat in multimea de mediocritati expirate!