Taxarea inflatiei si dubla impozitare a capitalului

de Florin Rusu     Saptamana Financiara
Marţi, 20 iunie 2006, 0:00



Toate taxele sunt rele pentru ca duc la o realocare ineficienta a resurselor, dar si a veniturilor, distorsionand functionarea eficienta a unei piete libere, sustin economistii liberali.

Unele taxe sunt mult mai rele decat celelalte, iar pofta de venituri a statului a dus la introducerea unei multitudini de noi biruri, dintre care unele reprezinta o dubla, chiar o tripla impozitare a aceluiasi venit.

In Romania, impozitarea profitului si dividendelor, in cazul companiilor, dar si cea a castigului din bunuri de capital si a dividendelor, in cazul persoanelor fizice, au menirea de a “umple” buzunarele statului din taxarea inflatiei, in detrimentul dezvoltarii economice.

Una dintre cele mai importante si contestate modificari ale Codului Fiscal, propusa de Ministerul de Finante, a fost cea privind uniformizarea impozitului pe castigul de pe piata de capital la 16%, si eliminarea cotei de 1% pentru actiunile detinute mai mult de un an.

Comisia de Buget-finante a Senatului a depus deja un amendament prin care sa se reintroduca cota de 1% pentru respectivele actiuni. De asemenea, procentul de 5% retinut de sursa pentru fiecare tranzactie a fost micsorat la 1%, urmand ca la finalul anului sa se faca regularizarea la cota de 16%.

In cazul in care investitorul va fi in pierdere, impozitul de 1% retinut la sursa ar urma sa-i fie inapoiat. Parerile pe tema acestui impozit sunt impartite. „Procentul de 5% nu reprezenta altceva decat o creditare a statului de catre investitori“, explica presedintele Comisiei, Varujan Vosganian. „Aceasta prevedere este o forma de discriminare pozitiva.

In acest fel unii contribuabili sunt clar dezavantajati. Pentru ce se considera ca anumite domenii in care se obtin venituri sunt mai importante decat alte domenii? Acest lucru va da in mod sigur nastere la frustrari din partea celorlalte categorii de contribuabili”, crede avocatul Gabriel Biris, de la Biris Goran.

Chiar daca senatorii din comisia de specialitate sunt de alta parere, ministerul isi pastreaza punctul de vedere, sustinand ca investitorii de pe bursa ar trebui sa fie taxati cu a-ceeasi cota ca si producatorii de lapte.

Discutia se va prelungi foarte probabil si in plenul Senatului, si in Comisia de buget-finante a Camerei Deputatilor si apoi in plenul camerei inferioare, care este camera decizionala.

Impozit pe formarea de capital
Insa problema nu este aceea a cotei cu care sa se taxeze castigurile din tranzactionarea bunurilor de capital, ci aceea daca acestea ar trebui sau nu sa fie taxate. Disputa nu este una noua, ea fiind una dintre cele mai importante dispute fiscale ale secolului trecut.

Economistii liberali, preocupati de libera initiativa si de dezvoltarea economica, sustin ca termenul de impozit pe castigurile din bunurile de capital este incorect. „Ar fi mult mai potrivit sa se denumeasca impozit pe formarea de capital.

Aceasta este o taxa penalizatoare la adresa productivitatii, investirii si acumularii de capital”, crede Stephen Moore, directorul departamentului de politici publice al Cato Institute.

Tripla impozitare a agriculturii
Bunurile de capital nu sunt numai actiunile cotate la bursa, ci orice fel de activ. Iar valoarea de vanzare a unei actiuni, a unui teren, a unei cladiri sau utilaj nu este una intrinseca, ci este data de viitoarele venituri anticipate pe care acestea le aduc proprietarului. Venituri supuse unui al doilea impozit, cel pe venit, in momentul realizarii lor.

De exemplu, doi agricultori cumpara cu aceeasi suma de bani doua terenuri identice. Unul decide sa-l cultive cu grau, altul planteaza butuci de vita-de-vie. Daca cei doi se hotarasc sa vanda terenurile, vor observa ca obtin preturi diferite. Terenul cultivat cu vita-de-vie, chiar daca aceasta inca nu a dat struguri, a devenit mai scump decat cel cultivat cu grau.

Motivul: valoarea sa este data nu de pamant sau de simplii butuci, ci de venitul anual pe care proprietarul il va obtine de pe urma vanzarii sau valorificarii strugurilor, mai scumpi decat graul obtinut de celalalt. Cu alte cuvinte, nu pamantul si butucii dau valoarea proprietatii, ci venitul anticipat de pe urma productiei de struguri.

In prezent, in Romania exista o tripla impozitare a terenului agricol: impozitul pe teren, diferentiat, potrivit Codului Fiscal, in functie de destinatia acestuia (destinatie care determina veniturile viitoare anticipate), impozitul pe venitul obtinut din vanzarea productiei si impozitul pe tranzactie, in cazul in care se decide vanzarea proprietatii (impozit tot pe viitoarele venituri anticipate

de catre cumparator). Cu alte cuvinte, statul percepe trei impozite, dintre care toate depind de veniturile anticipate. Iar faptul ca acela care investeste in vita-de-vie plateste la fiecare categorie de impozite sume de bani mai mari decat cel care prefera cultura de grau este dovada ca, in esenta, statul impoziteaza spiritul antreprenorial si productivitatea aferenta acestuia.

Bir si pe venitul realizat, si pe cel anticipat
Similar, o actiune pe bursa nu are o valoare intrinseca. Dimpotriva, valoarea ei este data de veniturile (dividendele) pe care cumparatorul anticipeaza ca le va obtine de pe urma acesteia. Venituri care vor fi taxate si prin plata cotei de 16% pe valoarea tranzactiei si, ulterior, prin impozitul de 16% pe dividende.

Astfel, statul percepe de doua ori impozit pe acelasi venit, o data pe cel anticipat (la efectuarea tranzactiei), iar a doua oara in momentul realizarii sale (atunci cand persoana fizica primeste dividendele). Companiile, chiar daca nu platesc impozit pe tranzactiile cu bunuri de capital, sunt dublu impozitate: prin taxarea profitului si a dividendelor.

Uniunea Europeana recunoaste indirect acest lucru, scutind de la plata impozitului pe dividende firmele care detin mai mult de 10% din actiunile altei companii, insa nu merge pana la capat, eliminand dubla taxare.

Articol integral in Saptamana Financiara








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


142 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță
Prin „Queen’s Gambit” Netflix ne arată că geniile sunt banale până când ajung subiecte de serial

Cursă contra-cronometru pentru România să cheltuiască cele 30 de miliarde de euro din planul de redresare. Comisarul European pe Transporturi: „Ultimele plăți se pot face în 2026. După acel termen, lucrările trebuie finanțate din alte surse”

Trenuri de legendă și amintiri dintr-o epocă ce nu va mai reveni - Octavian Udriște: De locomotiva cu aburi trebuia să ai grijă ca de o ființă, avea mai mult suflet

VIDEO Drumul Expres DX12 Craiova - Pitești: Imagini din dronă cu tronsonul unde românii de la UMB lucrează în forță. „Deja pe 70 la sută se va ajunge în situația de a se putea turna asfalt”

​VIDEO. 25 de întrebări despre vaccinul anti-COVID-19 (3): Am 20 de ani și nu am fost niciodată bolnav, de ce ar trebui să mă vaccinez?

Povestea omului care a făcut prima fotografie acum aproape 200 de ani

Autostrada Sibiu - Pitești - Bătaie mare pe cel mai scump tronson licitat vreodată în România: 15 oferte depuse de la firme din Europa, Turcia și China / UPDATE: Care sunt constructorii

Lupta cu sistemul: Nicușor Dan a suspendat un funcționar care a dat aviz de defrișare pentru grădina unor case de pe Kiseleff, unde ar putea apărea blocuri de 4 etaje, și pe care primarul încearcă să o salveze de 10 ani

Investiții personale în criză. Andrei a investit de Black Friday, nu a cheltuit. N-are acasă un Turbion în miniatură, dar gândește pe termen lung

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by