And now, the moment we’ve all been waiting for... Cea mai profesionista, cea mai recognoscibila si cea mai in forta voce de promo din Romania ii apartine lui Serban Celea.

HBO are norocul sa detina exclusivitatea - de la 1 ianuarie 1998, vocea lui Serban este sinonima cu blockbusterele, filmele independente, europene, horror („Teme-te!”) de dragoste si nu numai, in fine, cu tot ce stiti ca va ofera, zi de zi, canalul vostru de filme preferat.

Din ciclul „telespectatorii intreaba, HBO se conformeaza”, va invitam sa-l cunoasteti, in carne si oase. Mai bine mai tirziu, nu?

Revista HBO: Serban, esti actor de teatru de 31 ani. De ce?

Sa fiu comun si sa spun ca a fost chemarea launtrica cea care m-a inspirat? Poate faptul ca am trait intr-o familie indreptata catre zona artistica... Tatal meu a fost cantaret de opera, unchiul meu a fost si el cantaret de opera, mai am si un var primar care este actor si probabil ca traind in mediul acesta am zis ca ce ar fi daca…

Ce rol ti-e mai mai aproape de suflet?

O intrebare grea. In 31 de ani de teatru… au fost mai multe care mi-au placut foarte mult. Un rol care este mi-a fost foarte aproape de suflet este Bottom, din Visul unei nopti de vara de William Shakespeare, in regia lui Alexandru Darie, in anul 1991. Au mai fost si altele, dar acesta mi-a fost drag in mod special.

Ce rol te-a marcat cel mai tare?

Alta intrebare foarte grea… Tot Bottom, pentru ca l-am jucat cu o placere imensa, am si colindat lumea cu spectacolul acesta...

Cea mai mare multumire este ca unul dintre cei mai mari cronicari englezi, se numeste Michael Billington, a scris in The Guardian, in anul 1991, cand eram la festivalul LIFT de la Londra (London International Festival of Theatre -nn.), o cronica in care finalul era o fraza absolut memorabila: “Spectacolul romanilor ne convinge ca Shakespeare de fapt s-a nascut roman.”

Ce roluri iti doresti?

E greu de spus. Are Marin Sorescu o poezie - “Cu totii vor sa joace Hamlet”… Eu nu vreau sa joc Hamlet, dar nici nu am un rol la care sa visez. Ce mi s-a dat, aia am jucat, cat am putut, mai bine, mai rau…

Ce te misca mai mult, teatrul sau filmul?

Teatrul. Pentru ca teatrul este ceva viu, in fiecare seara trebuie sa te transpui in stare, sa fii personajul... Ai contact permanent cu publicul, simti pulsul salii, exista o comunicare directa de la scena catre sala si invers si asta te tine in priza in permanenta, contactul acesta, pentru ca nu poti sa ratezi nici un moment deoarece publicul te sanctioneaza imediat.

La film repeti, repeti, tragi o dubla, doua, trei, care-i buna ramine si cu asta s-a incheiat. Este placut si la film, dar teatrul este cu totul altceva, este comunicare, teatrul este viu.

Ai jucat alaturi de nume faimoase - Tcheky Karyo, Rutger Hauer si Julia Ormond (Nostradamus), Peter Weller si Tom Berenger (Enemy of My Enemy/Diplomatic Siege), Wesley Snipes (The Detonator), Jean-Claude Van Damme (Second in Command) … Unde a fost cel mai bine?

Cel mai bine m-am simtit la Second in Command (2005), unde am avut si cele mai multe zile de filmare - 14 - si a fost un rol important, nu unul de figuratie. Van Damme a fost putin suspicios la inceput, dar in prima zi de filmare s-a lamurit - l-a intrebat pe regizor daca eu sunt actor.

Regizorul a confirmat si dupa ce ne-am cunoscut, ne-am inteles foarte bine si a fost extrem de amabil. A fost foarte placuta perioada de filmari.

Vreo amintire speciala de la filmari?

Un moment in care am crezut ca mor… Este o secventa in care masina Presedintelui, interpretat de mine, condusa de Van Damme, este rasturnata si iesim prin parbriz, alergam o strada intreaga… incercand sa scapam de gloante, grenade, explozii.

S-au tras patru duble in care Van Damme alearga si se misca extraordinar iar eu am crezut ca imi dau sufletul fugind de patru ori… Dar amintirile sunt placute.

Cum vezi diferenta dintre un actor de film si un actor de teatru?

Daca esti actor, esti actor. Filmul insa presupune o economie de mijloace. Daca esti pe scena si trebuie sa te vada si spectatorul din ultimul rand ai alta mimica, alta gestica... In momentul in care esti la prim-plan faci economie de mijloace artistice dar, in acelasi timp, trebuie sa transmiti starea prin aparatul de filmat.

Din 1997 esti unica voce HBO. Rutina sau pasiune?

Pasiune este sigur pentru ca este o alt fel de meserie. Tine tot de actorie numai ca, intr-un interval foarte scurt de timp, trebuie sa spui o poveste condensata, pe care omul sa o inteleaga, sa fie atras de ea si trebuie sa te implici, trebuie sa faci lucrul acesta cu pasiune, mecanic nu se poate... Trebuie data o particica de suflet si de minte ca sa convingi spectatorul.

Hobby-uri?

Pescuitul, automobilismul (sunt fan Formula 1), muzica, gatitul, calatoriile. Si pasiunea pentru animale. Am sase pisici si doi catei. Calatoriile, de fapt, nu sunt un hobby, mi s-au intamplat, au fost un dar de la Dumnezeu cu meseria mea. Dupa 1990 am vazut aproape toata lumea, am fost pe aproape toate continentele... Numai in Australia nu am fost.

Cateva secrete culinare ne puteti dezvalui?

Secrete culinare… Imi place sa gatesc cand am timp. Imi place sa gatesc chinezeste si stiu sa fac cateva feluir de mancare care intotdeauna imi ies foarte bine si sunt foarte apreciate de prieteni: chiftelute cu susan, pachetele de primavara la care ma ajuta si sotia mea, porc cu alune, pui cu muguri de bambus, furnici care se urca in copac.

Aceasta este o reteta care imi place foarte mult. Se face din carne tocata, acestea sunt furnicile, cu tot felul de mirodenii si paste de orez. Si sunt foarte bune.

Tot asa un pic de suflet se pune si cand gatesti?

Da si aici se pune suflet. La gatit o mostenesc pe mama mea care era absolut formidabila si de la care am invatat sa gatesc.

Sau o poveste cu talc de la pescuit?

Nu am asa multe povesti de la pescuit …

Eram cu doi prieteni in Delta Dunarii si pescuiam, cand la un moment dat s-a miscat pluta. Prietenul meu, Dan Tufaru a vrut sa scoata undita dar celalalt prieten i-a spus sa nu o faca. Dupa un sfert de ora iarasi s-a miscat undita ti Dan a tras undita si a scos doi pesti.

Ce se intamplase: prima data a fost un biban mic care a venit la momeala, s-a prins in carlig, dupa care, a doua miscare a unditei a fost o stiuca. O stiuca care inghitise bibanul.

Alta data ne-a sarit o stiuca singura pe iarba, la picioarele noastre. O stiuca care urmarea un oblete. Eram pe un canal foarte frumos, plin de nuferi, cu apa limpede si de pe fundul canalului venea un obletet urmarit de o stiuca.

Cand a ajuns la marginea canalului obletele a cotit brusc dar stiuca, din inertie, nu a mai putut face nimic, nu a mai putut sa coteasca si a sarit pe iarba la picioarele noastre.

Astea sunt povestile mai cu haz de la pescuit. Nu ma pot lauda ca am avut capturi deosebite. Cel mai mare crap pe care l-am prins in Delta Dunarii avea sapte kilograme.

Delta Dunarii este locul favorit unde mergeti la pescuit?

Da. Delta Dunarii este locul favorit. Rasarit si apus de soare ca in Delta nu vezi nicaieri. Este senzational. Sunt niste lacuri minunate pe bratul Sfantul Gheorghe, Holbina 1 si Holbina 2, unde apa este limpede, sunt palcuri de salcii… Daca exista Paradisul asa trebuie sa arate.

Cat de des vizitati Delta?

Cam de sapte ori pe vara…

O tara favorita?

Un loc in care m-am simtit cu totul special este Costa Rica. O tara mica, in America Centrala, intre Oceanul Atlantic si Pacific. Chiar ti se taie respiratia de atata frumusete. Asa sunt multe locuri … Japonia este alta planeta, Canada este frumoasa, Columbia, Venezuela... Egiptul este foarte frumos, Italia, Portugalia.

Sunt multe locuri in care poti visa sa traiesti dar nu stiu de ce nu ma pot desprinde…

Home is where the heart is! Proiecte?

Chiar am incheiat un proiect la teatrul Bulandra, se numeste Elizaveta Bam, in regia lui Alexandru Tocilescu. Este o piesa suprarealista scrisa in 1926 de Daniil Harms. Este o nebunie, nu are de fapt nici o poveste si Tocilescu s-a gandit sa faca o opera bufa. Si iata-ma si bariton. Este un spectacol in totalitate cantat. Sper ca va avea un impact destul de puternic. La premiera au fost cronicari, regizori... Le-a cam placut.