Cei care au schimbat luni canalul, ca sa nu piarda ultimele incercari ale togolezilor de a egala, au ratat golul inscris de presedintele Basescu in poarta liberalilor, in minutul 7 al discursului sau.
A fost momentul in care, in absenta din sala a premierului si sub privirile intelepte ale sefilor serviciilor secrete, presedintele, in tricou PD, a deschis scorul cu o referire la „refuzul restructurarii”.
Presedintele stie insa ca nu restructurarea este marea minune pe care o asteapta „romanul simplu”, care, cu cuvintele sale, „trebuie sa dea bani la ghiseu, la doctor, la judecatorie, la administratie, sau pe unde are de rezolvat probleme”.
De aceea, dupa ce s-a racorit cu golul, a cerut un „efort maxim”, deoarece „in punctele-cheie ale vietii economice si sociale, Romania se inscrie intr-o zona a mediocritatii”.
A trecut apoi in revista domeniile problematice: educatia, sanatatea (cu accente critice la adresa ministrilor raspunzatori de primele doua), agricultura, justitia, lupta impotriva coruptiei. Adica cele neglijate sau, in ultimul caz, cel folosit de toate guvernele anterioare.
Era util daca prezentarea marilor deficiente avea loc inainte de alegeri. Era bine daca Alianta D.A., in care actualul presedintele juca un rol de frunte, oferea de pe atunci o viziune de ansamblu prin care Romania sa fie scoasa din „zona mediocritatii”.
Presedintele, care a facut parte din mai toate guvernele postdecembriste (exceptand administratia Nastase, cand era totusi primar al Capitalei), trebuie sa stie cum se lucreaza in ministere, agentii si primarii, cum au fost si sunt numiti functionarii etc. Care au fost si ar fi solutiile sale?
Caci ar fi prea simplu daca problemele Romaniei ar putea fi rezolvate doar prin restructurari (in principiu firesti si probabil necesare, dar greu de facut cand guvernezi in coalitie) sau numai prin tragerea de urechi in public a unor ministri (printre care unii ocazional depasiti).
Lucrurile sunt insa mai complicate.
Ruptura crescanda din societatea romaneasca dintre cei din orasele mari si cei din fundul tarii, mai cu seama din zonele inapoiate din motive istorice sau geografice, depaseste competentele sau responsabilitatile sectoriale.
Ea nu poate fi vindecata mutand stegulete de la un minister la altul. Ea presupune o viziune politica, un efort de convingere si coordonare din partea intregii administratii. Spre a da un exemplu, nu depinde doar de ministerele Educatiei sau Sanatatii ca dascalii si medicii sa vina (sau sa ramana) la tara.
Un efort similar il comporta si stoparea polarizarii primejdioase a societatii, intre o minoritate, perceputa - pe drept sau nedrept - ca fiind preponderent o cleptocratie aroganta si, de cealalta parte, o majoritate cu mijloace modeste, care constata zilnic ca nu poate concura cu prima nici la locuri in scoli, nici la slujbe, nici atunci cand se loveste de administratie, justitie sau servicii medicale.
Egalitatea sanselor, respectul fata de cetatean, eliminarea tratamentului preferential in administratie nu pot fi rezolvate de un singur minister.
Or, din chemarea la efort a presedintelui lipseste orice referire la conlucrare intre ministrii reprezentand partidele de la guvernare. Aceasta, in situatia in care conlucrarea lor ramane esentiala si in care aritmetica electorala arata ca niciun partid nu poate guverna singur Romania.
Nevoia de a moderniza „institutiile statului” si de a spori capacitatea de administrare a resurselor publice, subliniata de presedintele Basescu, nu dateaza de ieri.
A o asocia cu restructurarea imediata a guvernului demonstreaza din nou ca presedintele nu poate renunta la un partizanat socant sau la o agenda personala, inca nelimpezita.
In conceptia presedintelui, refuzul restructurarii reprezinta o „abordare politicianista facuta in slujba unor grupuri politice”. Acelasi lucru se spoate spune despre insistenta asupra restructurarii.
