Companiile de asigurari KD Life, din Slovenia, si Clal Insurance, din Israel, au primit deja autorizatiile de functionare de la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor. Francezii de la Cardiff, plus doua companii grecesti din grupul EFG si-au depus, la randul lor, dosarele. Miza este o piata care anul trecut a crescut cu 40%.

Daca pana acum Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) elibera anual avize de functionare pentru maximum trei companii din domeniu, 2006 a inceput in forta. In mai putin de sase luni, cinci companii straine si-au anuntat proiectele pentru piata romaneasca de profil.

Este vorba de firma slovena KD Life, specializata in asigurari de viata, de Clal Insurance, lider pe piata israeliana la asigurari generale, dar care are si produse de asigurari de viata si fonduri de pensii. Alt nou intrat este Cardiff (asigurari de viata), apartinand grupului francez BNP Paribas.

Acesta din urma, prin intermediul Cetelem, a cumparat anul trecut compania romaneasca de consumer finance Credisson. KD Life si-a lansat activitatea in aceasta saptamana, iar Clal va deveni operationala in cursul acestei veri. Alte doua firme, una de asigurari de viata, si alta de asigurari generale, vor fi lansate pe piata de catre grupul elen EFG, potrivit CSA.

“Dorinta companiilor straine de asigurari de a intra pe piata romaneasca este foarte puternica. Se asteapta ca, in urmatorii ani, piata sa creasca de cateva ori”, explica Albin Biro, membru in Consiliul CSA.

El da ca exemplu piata austriaca, unde, la o populatie de zece milioane de locuitori, primele brute din asigurari au crescut de la 15 miliarde de euro in 2004 la 17 miliarde de euro anul trecut. Ceea ce ar insemna un nivel de 1.700 de euro de persoana, comparativ cu 55 de euro, valoarea pe care a platit-o in medie, pentru asigurari, un roman in 2005.

“Daca acum avem o piata a asigurarilor de 1,2 miliarde de euro, in cativa ani va trebui sa ne apropiem de ceea ce se intampla in tarile Uniunii Europene, iar companiile straine stiu asta si de aceea vin”, sustine Biro.

In 2005, piata a fost disputata de 37 de societati, iar, in ceea ce priveste cotele de piata (dupa volumul primelor brute subscrise), primele locuri le-au ocupat, in ordine descrescatoare, Allianz-tiriac, Asirom, ING Asigurari de Viata, Omniasig si Astra.

Cei care activeaza in domeniu cred ca piata asigurarilor a ajuns intr-un stadiu de cristalizare la nivelul marilor jucatori, in conditiile in care Omniasig si-a schimbat relativ recent proprietarul (Wienner Staedische din Austria), iar Asirom nu este, cel putin pentru moment, de vanzare.

In ceea ce priveste companiile mici, acestea fie sunt scumpe, fie risca sa piarda licenta din cauza unei capitalizari insuficiente.

Pana la data de 30 iunie 2006, fiecare companie din domeniu va trebui sa aiba un capital social de minimum 12 milioane de RON, atat in cazul asigurarilor generale, cat si al celor de viata. La jumatatea lunii iunie, doar 16 companii din totalul celor 37 indeplineau conditiile.

Restul de 21 vor trebui sa-si majoreze capitalul social cu sume cuprinse intre 1,5 milioane de RON si 7,2 milioane de RON. “Daca nu vor face asta pana pe 30 iunie anul acesta, li se va retrage licenta de functionare”, avertizeaza oficialul CSA. El crede ca vor fi companii care, din lipsa de fonduri, fie se vor retrage de pe piata, fie vor fuziona cu altele mai puternice.

Articol integral in Capital