Guvernul a anulat constituirea parcului industrial "Parc Turistic si de Agrement Snagov", pe terenul Complexului Agrozootehnic Vlasia, a anuntat Oana Marinescu, Purtatorul de Cuvant al Guvernului. Executivul a abrogat HG nr. 1560/2004 privind aprobarea constituirii parcului industrial "Parc Turistic si de Agrement Snagov".

Potrivit Hotararii aprobate de Guvern, se constata incetarea dreptului de folosinta al Societatii Comerciale "Parcul turistic si de agrement Snagov", asupra terenului in suprafata de 457,89 ha, situat in localitatea Snagov, judetul Ilfov, aferent Complexului Agrozootehnic Vlasia.

Terenul ramane in domeniul privat al statului si in administrarea Regiei Autonome "Administratia Patrimoniul Protocolului de stat", care exercita toate drepturile prevazute de lege pentru detinatorul acestei calitati.

Potrivit art 10 din O.G. nr. 65/2001, se instituie sanctiunea anularii titlului in situatia in care in locatia respectiva nu se desfasoara activitati economice sau nu mai sunt indeplinite conditiile de acordate a titlului.

Initiativa construirii unui parc turistic si de agrement, sub titulatura "Dracula Park" a fost lansata in anul 2001. Locatia initiala pentru realizarea proiectului a fost orasul Sighisoara, dar a fost schimbata ulterior.

RAAPPS si societatea Dracula Park au incheiat in 2003 un contract de asociere in participatiune, pe o perioada de 49 de ani, pentru realizarea "Parcului Turistic si de Agrement Snagov". Prin acest contract, RAAPPS asigura dreptul de folosinta asupra unui teren aflat in proprietatea privata a statului si administrarea RAPPS, cu suprafata de 459,81 ha, in comuna Snagov.

Pe terenul pe care ar fi trebuit sa se construiasca Parcul de distractii functioneaza si in prezent ferma RAAPPS Vlasia.

Prin HG nr. 1560/2004 au fost aprobate:

  • constituirea parcului industrial "Parc Turistic si de Agrement Snagov" pe terenul Complexului agrozootehnic Vlasia
  • desemnarea administratorului parcului industrial, respectiv Societatea Comerciala " Parc Turistic si de Agrement Snagov"
  • stabilirea duratei de functionarea a parcului a parcului industrial la 49 de ani, societatea de administrare avand dreptul de folosinta asupra terenului de aceeasi perioada, cu drept de prelungire.

    Executivul a decis in luna martie a acestui an, in urma controlului efectuat de Autoritatea de Control a Guvernului, demararea procedurilor legale pentru anularea titlului de parc industrial acordat "Parcului turistic si de agrement Snagov” si inceperea demersurilor necesare in vederea rezilierii atat a contractului de asociere in participatiune, cat si a contractului de administrare.

    Actiunea de control, realizata la solicitarea premierului Calin Popescu-Tariceanu, a evidentiat faptul ca din 2004 si pana in prezent in zona parcului industrial nu a fost realizata nici o investitie prevazuta de initiatori in studiul de fezabilitate.

    Reprezentantii Autoritatii de Control a Guvernului au mai constatat ca titlul de parc industrial a fost acordat fara a respecta legislatia in vigoare si ca asocierea nu a fost in interesului statului roman.

    Fundatia pentru Turism - Romania, asociatul majoritar al societatii "Parc Turistic si de Agrement Snagov", devenit intre timp asociat unic, a hotarat dizolvarea si radierea societatii din Registrul Comertului, cu transmiterea universala a patrimoniului societatii catre Fundatie.