PNL a devenit un partid suficient siesi: este la putere, are o solida opozitie interna si chiar citiva independenti. Liberalilor le ramine sa se ajute singuri pentru a iesi din aceasta situatie alienanta. Primul pas trebuie sa-l faca Tariceanu. Inainte, inapoi, numai sa-l faca!

„Daca Tariceanu va ramine acolo (in fruntea partidului, n.m.) pina la viitoarele alegeri, PNL nu va intra in Parlament“; „... PNL se sprijina pe doi pioni: Mona Musca si Theodor Stolojan, in rest PNL nu exista“. Asertiunile de mai sus ii apartin directorului CURS, Sebastian Laza-roiu, si reflecta o stare de spirit destul de raspindita privind actualitatea si viitorul PNL.

Stolojan vesteste ca in PNL „ceasul ticaie“ si ca partidul va sari in aer. Sustinut de opozitia din partid, Valeriu Stoica pregateste o noua platforma („alternativa la actuala conducere“) care i-ar scoate pe tusa pe Tariceanu si pe coechipierii sai. De cealalta parte, Tariceanu si ai sai isi vad de treburi.

S-au invatat cu ploaia de crosee de la Cotroceni, calendarul aderarii se afla in grafic, opozitia interna e tratata cu indiferenta, iar filialele mesteca satisfacute din dumicatele guvernarii. Imaginea PNL este aceea a unui iminent decedat care, deocamdata, nu da semnele vreunei boli incurabile.

Tariceanu a creat indigestii de tot felul, pentru ca a fost tratat de Basescu si afiliatii acestuia din PNL ca pe o solutie provizorie pina la inzdravenirea pacientului Stolojan.

Liderul PNL a mai platit si pentru amicitia lui cu Dinu Patriciu, impresia cvasigenerala fiind ca Tariceanu ar fi un soi de tucalar al magnatului petrolier, servind grupuri ale caror interese socotite ditirambic ca oculte n-au fost totusi probate pina in prezent.

Cel mai puternic personaj politic - de Basescu e vorba - nu l-a crutat pe Tariceanu pentru aceasta relatie eventual suspecta cu unul dintre cei mai influenti oameni de afaceri din Romania. Intre Basescu si Tariceanu exista o diferenta de gabarit politic si, ori de cite ori a incercat sa intre in jocul presedintelui, seful Executivului s-a ales numai cu vinatai.

Incercind sa-i fure lui Basescu (e drept, printr-o gafa antologica) initierea dezbaterii privind retragerea trupelor romane din Irak, Tariceanu s-a trezit ca, de fapt, punea la cale un puci impotriva Romaniei. Luindu-se la intrecere, ca in scenetele cu Mr. Bean, pentru orice ar putea bifa o noua victorie de o parte sau de cealalta, Basescu si Tariceanu nu mai disting mizele.

Alergatura spre o zona inundata si anuntul cu posibilitatea retragerii trupelor romane din Irak au devenit teme uniformizate de razboiul nevrotic, epuizant si, pina la urma, periculos, dintre Basescu si Tariceanu. Trepidatiile din PNL sint reverberatia unor socuri provocate din exterior si care dau doar senzatia unei crize interne.

In primul rind, de intelepciunea lui Tariceanu tine ca aceasta batalie absurda sa inceteze. Sa fie oare chiar imposibil un dialog, daca nu institutional, atunci macar uman, intre Tariceanu si Basescu? Adica o discutie cu toate cartile pe masa, in urma careia cei doi poate ca vor pricepe ce politica strimba si ingusta inseamna aceste palmuiri reciproce in vazul lumii.

Poate ca Basescu va intelege ca fortarea reinsertiei lui Stolojan ar risca sa provoace reactii de intoleranta printre liberali. Izbindu-se acum cu atita nonsalanta brutalitate, Basescu si Tariceanu ar reflecta si la urmatoarele alegeri, anticipate sau ba, cind ar putea fi condamnati sa combata din nou pe aceeasi baricada.

Insusi Stolojan si grupul liberal ce il sprijina ar putea fi lasati sa se apropie de partid pe un teren mai putin dusmanos, in baza unor conventii cinstite si a unor compromisuri rezonabile.

De ce au impietrit moderatii din PNL? Unde sint seniorii de altadata? De ce nu se aude vocea unui Balaceanu-Stolnici? Iliescu a fost in stare sa intinda o punte catre Regele Mihai si „Europa Libera“.

Sa fie cu totul lipsita de sansa o reconciliere nu intre niste inamici, iata, doar aparent ireductibili, ci intre Tariceanu si Stolojan et comp., adica intre cei despartiti astazi mai mult de frustrari, regrete si neputinta de a spune „sorry“ celor care asteapta doar un semn pentru a se intoarce acasa?