In jur de 140 de persoane si-au pierdut viata, duminica dimineata, dupa ce un avion Airbus A-310 a luat foc in timpul aterizarii in Siberia.

400 de raniti au fost transportati la spital. 63 de persoane au scapat cu viata in urma catastrofei aviatice, scriu agentiile internationale de presa.

La bord se aflau 201 de persoane intre care doisprezece cetateni straini: trei germani, doi polonezi, doi cetateni din Azerbaidjan, doi belarusi si trei chinezi.

Potrivit agentiei Itar-Tass in avion erau numerosi copii care mergeau in vacanta in regiunea lacului Baikal.

Aparatul, apartinand companiei Sibir, plecase de pe aeroportul moscovit Domodedovo iar accidentul s-a produs cu putin timp inainte de aterizarea pe aeroportul Irkutsk. Aviounul a parasit pista in momentul aterizarii, a lovit un zid de beton si mai multe constructii. Au avut loc doua explozii dupa care aparatul a luat foc complet.

Stingerea incendiului a durat 3 ore, pentru ca avionul mai avea in rezervoare o tona de combustibil.

Autoritatile ruse iau in considerare mai multe ipoteze drept cauza a catastrofei, intre care o defectiune a trenului de aterizare care ar fi determinat ca franele sa nu mai functioneze.

O alta ipoteza ar fi ca pista era alunecoasa din cauza ploii.

O sursa din cadrul comisiei de ancheta, citata de RIA Novosti a declarat ca defectiune la sistemul hidraulic de comanda a franelor avionului Airbus A310 s-a aflat la originea catastrofei aeriene.

"Informatiile de care dispune comisia pana la ora actuala arata ca dupa aterizare si dupa actionarea inversorului de propulsie, sistemul de franare s-a defectat, iar apoi celelalte mecanisme?ale sistemului de incetinire au cazut si ele in pana", a declarat oficialul.

Potrivit ministrului rus al transporturilor, pilotul avionului anuntase ca aparatul a aterizat in siguranta dar, brusc, comunicatiile cu aeronava s-au intrerupt.

Cutiile negre au fost recuperate iar presedintele Vladimir Putin a cerut o comisie guvernamentala care sa ancheteze cazul.

Aceasta este a doua catastrofa aviatica, in ultimele doua luni, in spatiul fostei Uniuni sovietice. In 3 mai, 113 persoane si-au pierdut viata dupa ce un Airbus al companiei Armavia s-a prabusit in Marea Neagra cand se pregatea sa aterizeze la Soci.